Iubirea de Sine

10433312_758449490895168_8704178004747217873_n

Autotransfigurarea şi dobândirea unei juste iubiri de Sine sunt un lucru esenţial pe calea spirituală şi nu sunt tocmai uşor de dobândit. În această lume, Dumnezeu ni se revelează sub forma exteriorului (lumea obiectivă în care trăim) şi a interiorului (propriul nostru univers lăuntric). Pentru majoritatea oamenilor, însă, ambele ipostaze rămân destul de criptice. Lumea exterioară ne înşeală deseori aşteptările, pare a fi ameninţătoare sau de neînţeles. Pe de altă parte, universul interior riscă să ne pară banal sau insuficient de elevat. Dezamăgiţi deopotrivă de interior şi de exterior, ne refugiem uneori într-o fantasmagorică transcendenţă care sperăm să fie mai prietenoasă. Şi totuşi, pentru fiecare dintre noi, Dumnezeu este cel mai accesibil aici şi acum, chiar în noi înşine, cei care suntem în această clipă. A nega sau a ignora prezenţa Lui în noi este o blasfemie pe care o comitem zilnic, cu nepăsare. De fapt, raportarea la interior şi la exterior sunt interdependente. Nu putem avea un comportament just faţă de exterior, atât timp cât menţinem o atitudine distorsionată faţă de noi înşine.

Iubirea pe care ne-o refuzăm nouă, le-o refuzăm în acelaşi timp şi celorlalţi. Rănile pe care ni le provocăm printr-o atitudine lipsită de iubire faţă de noi înşine se vor reflecta şi în relaţiile cu exteriorul. A refuza să te iubeşti înseamnă a nega (chiar dacă inconştient) că toate fiinţele merită iubirea ta – inclusiv tu însuţi. Foarte multe dintre rănile noastre sufleteşti ni le provocăm noi înşine, prin felul nepotrivit în care ne privim. În momentul în care începem să ne acceptăm şi să ne iubim aşa cum suntem, dispar brusc multe dintre agresiunile care ne obişnuisem să credem că vin din afară. Pentru simplul motiv că violenţa exterioară are nevoie de mintea noastră agresivă pentru a ajunge în interior – altfel, singurul ecou pe care ni-l trezeşte este compasiunea. Dimpotrivă, o minte agresivă la adresa propriei fiinţe ne poate răni fără oprelişti, în numeroase moduri: gânduri de neputinţă, descurajare, sentimente de inferioritate, stări de revoltă, frici etc. Pe masură ce ne permitem să trăim astfel de manifestări inferioare, acestea capătă forţă. Menţinute timp îndelungat, ajung chiar să ne pună în rezonanţă permanentă cu anumite planuri demoniace, care fac în cele din urmă ca aceste idei să fie întreţinute în mod spontan. Astfel, agresiunea noastră faţă de noi înşine creează breşa prin care Universul ne răneşte.

Justa măsură în iubirea de sine este aproape la fel de greu de dobândit ca şi viziunea Sinelui. Oscilăm mereu între mândrie şi disperare. Când universul nostru individual funcţionează cum ne place, luăm asta drept un semn al valorii noastre personale şi un motiv de mândrie. Când nu ne mai oferă suficiente satisfacţii, considerăm că nu merităm iubirea lui Dumnezeu şi ne lăsăm cuprinşi de tristeţe. Astfel, val după val şi abis după abis, ne petrecem întreaga viaţă fără a ne iubi vreodată cu adevărat. După numeroase treceri de la o extremă la alta, pare să se schiţeze o cale de mijloc: autocompătimirea – care nici ea nu are, de fapt, nimic de a face cu iubirea de Sine, ci dimpotrivă provoacă tot atât de multe răni ca şi orgoliul sau neîncrederea în sine.

Există multe piedici în calea unei veritabile iubiri de sine. Blocajul cel mai superficial constă în ideea preconcepută că „nu este necesar (sau moral) să mă iubesc pe mine însumi”. Totuşi, acesta este doar un pretext pentru teama de a recunoaşte că nu suntem (deocamdată) capabili să manifestăm această iubire. Fie că e îndreptată spre exterior sau către propria fiinţă, dragostea este totdeauna o probă de nobleţe interioară. Implică curaj, dăruire, dilatare a conştiinţei.

La nivel uman, cu excepţia fiinţelor cu înaltă viaţă spirituală, rareori iubirea se prezintă în forma sa pură. Nu este aur, ci nisip aurifer. De aceea o relaţie de iubire implică totdeauna răbdarea de a alege fir cu fir ceea ce este pur de ceea ce este impur. Reuşim să-i convingem pe ceilalţi că îi iubim, dar este imposibil să nu sesizăm cât de multe lacune are încă această iubire. Aşa încât, în ceea ce ne priveşte pe noi înşine, nu ne mai străduim să ne amăgim că ne iubim, ci preferăm să argumentăm că nici nu este necesar să o facem.

Atunci când căutăm să dezvoltăm o justă iubire de Sine, ne plasăm cu luciditate într-un domeniu pe care altfel riscăm să-l parcurgem de fiecare dată în stare de beţie. De cele mai multe ori trăim iubirea relaţională colorată sau invadată de numeroase alte sentimente, unele chiar fără legătură cu ea. Totuşi, în aspectul său ultim, iubirea nu este (doar) un sentiment. A explora iubirea de Sine înseamnă, printre altele, a pătrunde în acel domeniu misterios în care iubirea există, dar este lipsită de sentimentalisme. Aceasta este o lecţie fundamentală în lipsa căreia nu ne putem maturiza cu adevărat din punct de vedere afectiv.

Practic, prima poveste de dragoste adevărată este cel mai uşor să o ai cu tine însuţi, pentru că porneşti din punctul în care ajungi cu celălalt abia după o relaţie de câţiva ani, când reuşeşti să spulberi multe dintre iluziile perfecţiunii de la început. Şi cu toate că probabil ţi-ai spulberat de mult iluzia propriei perfecţiuni… nu te poţi despărţi de tine însuţi! Va trebui să mergi împreună cu tine până la capăt. Dincolo de orice sentimentalisme, iubirea este o căutare sinceră şi continuă a binelui, a armoniei, a frumuseţii – pentru tine şi pentru cei pe care îi iubeşti. Dacă această căutare nu există sau este sufocată de multe tensiuni şi confuzii, de aviditate, înseamnă că trebuie să cerni cu mai multă atenţie nisipul aurifer al universului tău interior. Iubirea înseamnă răbdare, toleranţă, transparenţă… Este încântător să înveţi toate acestea în interacţiunea cu ceilalţi, dar dacă relaţiile pe care le-ai avut până acum nu ţi-au oferit o asemenea ocazie, nimic nu te împiedică să începi chiar acum raportându-te la tine însuţi.

Lise Bourbeau

 

 

Ceea ce cauti esti deja

51+naczKsKL._SY300_

“Conştienţa ta îşi are sursa în unitate, iar în loc să cauţi în afara ta, mergi la SURSĂ şi înţelege cine eşti. A căuta este un cuvânt ce se aplică adesea căii spirituale şi mulţi oameni se numesc cu mândrie căutători. Problema este că actul căutării, în sine, porneşte de la o presupunere falsă.  Actul de căutare este blestemat, deoarece reprezintă o vânătoare care te duce în afara ta, nu contează că este DUMNEZEU sau bani. Căutarea productiv este atunci când laşi la o parte
presupunerea de a câştiga un premiu. Începi de la tine însuşi, deoarece SINELE tău este cel care conţine toate răspunsurile.
Pentru materialismul spiritual, avem următoarele capcane:
– Să ştii încotro mergi.
– Să te lupţi ca să ajungi acolo.
– Să foloseşti harta altcuiva.
– Să lucrezi pentru a deveni mai bun.
– Să-ţi stabileşti un orar.
– Să nu aştepţi o minune.
Un căutător adevărat evită aceste capcane şi le aplică pe următoarele:
Să nu ştii încotro mergi. Evoluţia spirituală este spontană, iar întâmplările importante au loc pe neaşteptat, la fel ca şi cele mărunte. Un singur cuvânt îţi poate deschide inima, iar o singură privire îţi poate spune cine eşti cu adevărat. Trezirea nu se întâmplă după un plan. Tot ce poţi să-ţi imaginezi dinainte sunt doar imagini, iar imaginile nu sunt niciodată aceleaşi, deci, lucru cu obiectivul.
Nu te lupta să ajungi acolo. Dacă la capătul drumului ar exista vreo răsplată spiritual, cum ar fi un vas cu aur sau cheia raiului, cu toţii am munci din greu pentru această recompensă. Nu primeşti un CEC, ci devii altă persoană, acelaşi lucru este adevărat şi pentru dezvoltarea spirituală, lucru ce se întâmplă în planul conştienţei, mai degrabă decât pe tărâmul fizic.
Nu urma harta altcuiva. Au fost timpuri când eram sigur că meditaţia profundă cu o mantră specială practicată continuu este cheia de a ajunge iluminare. Este nevoie de precauţie, căci dacă urmezi harta altcuiva s-ar putea să intri într-un mod fix de gândire, dar ele nu sunt acelaşi lucru cu libertatea. Trebuie adunate învăţături din toate direcţiile şi să le consideri adevărate, doar pe acelea ce duc la progresul propriu, dar să rămâi deschis la schimbările care se petrec în tine.
Nu face din asta un proiect de autoperfecţionare. Autoperfecţionarea este ceva real, dar oamenii rămân blocaţi în locuri din care pot să înveţe să iasă. Unii oameni simt că se îmbunătăţesc extraordinar atunci când li se lărgeşte conştienţa, însă este nevoie să fii foarte puternic, pentru că a te confrunta cu multe obstacole şi provocări ce te aşteaptă pe CALE. Conştienţa lărgită vine ca un preţ, acela de a-ţi abandona limitările şi pentru oricine ce se simte o victimă, aceste limitări sunt adeseori atât de rezistente încât evoluţia este foarte lentă. Este de înţeles ă cauţi ajutor la nivelul la care a apărut problema.
Nu-ţi stabili termene. Sunt mulţi oameni care au renunţat la spiritualitate, pentru că nu-şi atingeau obiectivele suficient de repede. Cel mai bun mod de a evita o dezamăgire este să nu-ţi stabileşti de la început nici un termen, deşi multora li se pare că acest lucru e greu de făcut, fără să-şi piardă motivaţia. Fără îndoială disciplina are de-a face cu a-ţi aminti să meditezi regulat, să te ţii de cursuri, să citeşti cărţi care te inspiră. Pentru a ajunge la o viaţă spirituală este nevoie să te dedici, în acest mod e mai puţin probabil să cazi pradă dezamăgirii.
Nu aştepta o minune. Nu contează cum defineşti miracolul, extazul permanent şi veşnic. Miracolul înseamnă să-l laşi pe DUMNEZEU să facă tot, el separă lumea supranaturală de această lume, aducând speranţa că într-o zi această lume supranaturală îşi va face prezenţa.

Dacă poţi să eviţi capcanele materialismului spiritual, eşti mai puţin tentat să alergi după un obiectiv anume şi imposibil. Cele mai spiritualizate personalităţi din istorie nu au fost nici ele totalmente bune, dar au fost totalmente fiinţe umane, deci, au acceptat şi au iertat ş nu au judecat. Oamenii trebuie să accepte pentru totdeauna că avem o viaţă căreia fiecare dintre noi este liber să-i dea o formă, prin alegerile ce le face. Singurul lucru care va fi întotdeauna pur şi neprihănit este propria conşţienţă după ce o înţelegi. Conştienţa oferă o alternativă dincolo de conflict. Trebuie să existe altcineva care priveşte, deci, există un observator care este conştient, fără să se lase prins în fi treaz, adormit sau în stare de vis. Acest observator tăcut este cea mai simplă versiune a noastră, adică aceea care pur şi simplu este. [Read more…]

Transcederea karmei

10401336_708837229189728_3670427528511368916_n

Bhagavad Gita ne învaţă că nimeni nu poate scăpa de acţiune – Karma – abţinându-se să acţioneze. În ea este revelată o metodă mult mai armonioasă de a scăpa de karmă. Ea ne recomandă nishkam-karma – acţiunea detaşată, renunţarea la fructele acţiunii. Dacă vom acţiona astfel, vom ajunge să atingem eliberarea de toate înlănţuirile karmei.

În timpul activităţii, nu considera niciodată că tu eşti cel care acţionează, ci că Dumnezeu este cel care acţionează prin intermediul tău. Adresează-i-te astfel: ”Doamne, fii Tu cel care acţioneză prin mine”. Chiar şi atunci când faci greşeli, consideră-L pe El responsabil de acestea. Bineînţeles, nu trebuie să greşeşti în mod deliberat şi după aceea să dai vina pe El. Dar dacă vei face tot posibilul ca lucrurile să iasă bine şi totuşi vei suferi un eşec, oferă-I acest eşec Lui. Nu uita nici o clipă că, în esenţă, eşti o fiinţă liberă întru eternitate. Aceasta este calea cea mai simplă pentru a atinge fuziunea cu Divinul.

Bineînţeles că şi alţi factori au importanţa lor: devoţiunea, meditaţia, graţia divină şi aşa mai departe. Dar în ceea ce priveşte acţiunea, calea către eliberare necesită în permanenţă o acţiune dezinteresată.”

“Dacă nu aş avea nici un fel de dorinţă”, l-a întrebat un discipol pe Yogananda, “nu aş pierde toate  motivaţiile, nu aş deveni un fel de robot uman?”

“Multe fiinţe îşi imaginează aceasta” – i-a răspuns Maestrul. “Ei cred că, în momentul în care nu mai au dorinţe, interesul pentru viaţă dispare; aceasta nu se întâmplă deloc, ba din contră: abia atunci vei descoperi că întreaga viaţă este mult mai interesantă.

Hai să ne gândim acum la aspectul negativ al dorinţei. Acesta te face să îţi fie teamă şi în continuu să te întrebi: “ce se va întâmpla dacă….?” sau “dacă acest lucru nu se va întâmpla?”.

Trăieşti într-o permanentă stare de anxietate legată de viitor sau într-o stare de regret continuu legată de trecut. Non-ataşamentul permite să trăim plenar stare de libertate interioară şi de bucurie divină. Când vei fi capabil să te bucuri de prezent, atunci îl vei putea găsi pe Dumnezeu. Absenţa dorinţei nu îţi distruge motivaţiile; cu cât vei ajunge să trăieşti mai mult în Dumnezeu, cu atât va fi mai mare bucuria pe care o vei experimenta.” [Read more…]

Nodurile Lunare

b21af1bd614bdb7f62f91f98ca2b2296

“Fiecare dintre noi este o fiinţă cu totul unică; probabilitatea ca o temă natală să se repete într-un anumit interval de timp este extrem de mică; unele calcule îndrăzneţe afirmă că această probabilitate este de 1/25.000 de ani, ţinând cont numai de faptul că planetele au viteze diferite de rotaţie în jurul Soarelui. Dacă ţinem cont însă şi de prezenţa stelelor fixe, a asteroizilor şi a Nodurilor lunare, probabilitatea aceasta devine din ce în ce mai mică, fără a deveni însă neglijabilă. Dincolo de aspecte astronomice şi fizice, toate aceste influenţe astrale care creează, practic, un univers infinit de rezonanţe, constituie forţele tainice care ne ghidează şi ne ocrotesc de-a lungul întregii noastre evoluţii spirituale. Viaţa fiinţei umane nu reprezintă o întâmplare biologică, ci o raţiune cosmică, divin integrată în Planurile Creaţiei, având drept finalitate reîntoarcerea fiinţei umane la sursa care a emanat-o – Dumnezeu-Tatăl.

Când respirăm pentru prima dată, întreaga umanitate – toţi. oamenii aflaţi atunci în viaţă – traversează acest moment o dată cu noi, trăindu-l fiecare aşa cum îi este dat, fără a conştientiza însă această magică participare la intrarea noastră în viaţă. Dar clipa în care inspirăm întâia oară aerul acestei lumi ni se imprimă la nivelul tuturor celulelor fiinţei şi rămâne pentru totdeauna o parte din noi. Medicina cunoaşte faptul că, la nivelul glandelor suprarenale, această primă respiraţie constituie 25% din esenţa subtilă a vieţii, cea care este capabilă să salveze corpul fizic (şi, implicit, fiinţa umană) în anumite momentelimită ale existenţei. Ea constituie, aşadar, „respiraţia remanentă” a fiecăruia dintre noi, care ne însoţeşte până în ultima clipă a vieţii. Fiecare are puterea de a perfecţiona momentul propriei naşteri. Este ca şi cum luăm această mică parte de timp, o oprim şi o dilatăm ca ea să dureze cât o întreagă încarnare. Imediat ce începem să lucrăm asupra acelui moment, ne concentrăm asupra părţilor din structura noastră care nu merg bine şi ne creăm fericirea, împlinirea şi armonia care să le contrabalanseze; astfel, energia pozitivă a acestor schimbări ne va afecta şi pe noi, dar şi pe toţi ceilalţi.

Modificând viaţa personală, modificăm în esenţă un moment din trecut; apoi, modificând trecutul, modificăm nu doar prezentul personal, ci prezentul tuturor celorlalţi. Dacă venirea noastră pe lume a fost o participare planetară, tot astfel fericirea noastră personală devine, la rândul ei, o participare identică. Mulţi maeştri spirituali spun că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru alţii este să lucrăm asupra noastră. Suntem cu toţii, conectaţi unii cu alţii la nivelul cel mai profund – suntem Unul. De aceea, un focar de suferinţă aflat într-o parte a lumii generează, prin rezonanţă, stări de suferinţă la nivel mondial; în vreme ce, un focar spiritual, o zonă geografică prosperă şi cu fiinţe umane sănătoase constituie tot atâtea surse de fericire oricând posibilă pentru rasa umană. Totul este ca noi să devenim conştienţi de aceasta. Înţelegem aşadar că nu suntem doar suma influenţelor astrale ale temei natale. Tema este o imagine a structurii personalităţii, dar noi suntem cei care utilizează această personalitate (energiile conţinute în astrogramă). Alegerea de a lăsa ca personalitatea să acţioneze necontrolat sau de a purifica aceste energii astfel ca viaţa să se desfăşoare favorabil pentru toţi, ne aparţine.” (Nodurile Lunare – Rodica Purniche) pdf aici

Calcul pozitii planete (Nodul Nord)

In Lumina

Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.

***

Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare… Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.

* * *

Când te întorci în pieptul meu,
nu contează cât de departe am rătăcit,
privesc în jur şi văd calea.
La capătul vieţii mele, când doar o respiraţie
îmi va fi rămas, dacă revii, mă voi ridica şi voi cânta.

(Rumi)

O saptamana in iubire sa aveti!

Cursul de Conectare si Vindecare cu Ingerii

Untitled

De ce Conectarea si Vindecarea cu Ingerii?

Ceea ce omul nu poate sa faca singur este alchimia, trecerea sau dezlegarea de raul facut cu mana lui sau facut de catre altii. Fara ajutorul Sfantului Duh omul este neputincios in fata oricarei actiuni pe care considera ca o poate controla si gestiona singur doar cu ajutorul vointei sau a mintii. Suntem in fata unui proces interior complex, de trezire a naturii divine, a maestrului interior. Conexiunea cu entitatile angelice are principal scop vindecarea emotionala si reconectarea spirituala cu Dumnezeu.

Cursul prezinta o serie de tehnici :

  • Limbajul Luminii : Chei de reactivare ale Arhetipurilor Fiintei;
  • Constientizarea drepturilor divine si redobandirea acestora cu ajutorul arhanghelilor;
  • Tehnici de refacere a sufletului;
  • Sigiliile angelice;
  • Meditatia angelica de vindecare cu Arborele Sephirotic

Acordaje angelice: Angel Reiki, Cele 7 Raze ale Arhanghelilor, Ordinul Arhanghelului Mihail, Sistemul de energii ale Arhanghelului Metatron si Raziel, Lumina Puritatii,  Initierea Elohimilor, cele 49 de Simboluri Angelice, Activarea chakrelor celeste, Programul Angelic al lucratorilor cu Lumina ce cuprind toate corurile ceresti : Primul cor: Seraphim, Metatron, Pegasus, Al doilea cor: Heruvimi, Ophaniel, Dragoni, Al treilea cor: Tronul, Zaphkiel, Pasarea Phoenix, Al patrulea cor: Domeniile, Zadkiel, Al cincilea cor : Puterile, Chamuel, Al saselea cor: Virtutile, Raphael, Al saptelea cor: Principiile, Haniel, Al optulea cor : Archangheli, Mihail, Al noulea cor: Ingerii, Gabriel;

Temele abordate ale acestui curs:

  • Trezirea spirituala si saltul vibrational alaturi de planeta Pamant
  • Evolutia spirituala a omului si lectiile pe care le are de parcurs in acest plan
  • Despre cum sa eliberezi energia si tiparele negative
  • Despre cum sa te deschizi catre constiinta Hristica
  • Modalitati de conectare cu ingerii si arhanghelii
  • Despre citirea conectiva, ghizi si ingeri pazitori
  • Despre activarea darurilor si a clarsimturilor.

Creatorul cunoaste tot, ceea ce urmeaza sa fie, si tot ce a fost. In Ein Sof nu exista timp, spatiu sau limitari, planul Creatiei e deja stabilit. Datoria Omului este sa “dea forma” Pamantului, pentru ca Shekhinah (Dumnezeirea) sa se poata “odihni” printre Oameni. Cheia este sa abandonezi tristetea si sa fii fericit. Acesta este cel mai puternic medicament.

Meditatia angelica de vindecare cu Arborele Sephirotic te ajuta:

  • Sa purifici si sa constientizezi diferite nivele de constiinta
  • Sa vindeci rani, frici si blocaje datorita procesului de infuzie cu Lumina Divina
  • Sa accelerezi procesul de dezvoltare spirituala si personala
  • Sa activezi darurile spirituale
  • Sa dezvolti si sa activezi lumina spiritului in interior, a maestrului interior
  • Sa cresti capacitatea de relaxare, focusare si concentrare a mintii
  • Sa cresti starea de inspiratie si autocontrol
  • Sa echilibrezi relatia cu stramosii
  • Sa revii asupra drepturilor divine primite in acesta viata
  • Sa reactivezi cu ajutorul sunetelor sacre arhetipurile finite
  • Sa reconfigurezi tiparele mentale si emotionale

O Sephirah (ספירה) este un canal de Energie Divina, de forta vitala, atributul si emanatia prin care Lumina Infinita (Ohr Ein Sof) se dezvaluie pe sine, creeaza si altereaza in mod constant realitatea fizica si lumea spirituala. Aceste concepte stau la baza intelepciunii ascunse a Torah – Kabbalah.  Interactiunea dintre Sephire se face prin intermediul unei retele de tzinorot (canale) care asigura curgerea Energiei Divine in intreaga creatie. Atunci cand aceste canale sunt blocate accesul conștient sau nu la nivelele inalte ale constiintei sunt diminuate sau chiar oprite. Blocarea este datorata ideilor, atitudinilor, percepțiilor, fricilor , tuturor emotiilor si rationamentelor inadecvate si care nu sunt conforme Voii Divine și Universale.

Reconectarea este un proces de purificare, de curatare a acestor canale pentru a permite energiei si informației sa curga liber direct de la Sursa. Entitatile angelice corespondente fiecarei sephirah ne faciliteza procesul de vindecare la nivel psihic, fizic si spiritual.

Manualul cursului este unic; acest curs este atent pregatit pentru cei ce simt rezonanta ingerilor. Toti participantii vor primi diploma si un CD cu meditatii.

Entitatile angelice de lumina ne ghideaza sa lucram in centrul fiintei noastre, sa accesam constiinta cea mai inalta a spiritului. Cu ajutorul lor putem integra Iubirea, Forta Interioara, Curajul,  Abundenta, Discernamantul, s.a si sa atingem echilibrul profund interior. Onoram impreuna elementele ce desavarsesc creatia Tatalui Ceresc si accesam porti initiatice interioare.

Participarea la acest curs nu necesita o pregatire sau initiere speciala. Daca simti ca ai o legatura cu ingerii atunci lasa-te purtat de intuitie. Vei primi experienta unui curs complex, a unei calatorii initiatice, plina de semnificatii.

Investitia ta pentru curs 550 lei.

Data si locatia : 8 si 9 noiembrie 2014, ora 11.00 – 18.00, Bucuresti.

Detaliile organizatorice vor fi comunicate ulterior celor inscrisi. Plata se poate efectua in contul Infolight srl nr. RO16RNCB0285122216070001 RON deschis la BCR Unic Bucuresti. Pentru inscrierea la eveniment trimiteti email la karyn.taulescu@yahoo.com. Plata cursului nu se poate efectua in ziua evenimentului. Persoanele cu venituri reduse au accesul gratuit daca prezinta un document justificativ.

Va astept cu drag!

 

Intalnirea cu sufletul pereche

optima_1901799_1392250464379226_1775058848_n

“O relaţie cu sufletul pereche este o explorare a dinamicii egalităţii, a respectului şi încrederii reciproce. Este o relaţie matură şi iubitoare pe plan conştient. Ea cere o comunicare perfectă, care se învaţă în general prin procesul de iertare din cadrul relaţiilor anterioare, mai puţin conştiente. într-un anumit sens, toate relaţiile anterioare vă prepară pentru participarea deplină în relaţia cu sufletul pereche.

Sufletul pereche nu se poate manifesta, până când nu există cinste şi limpezime în toate relaţiile voastre. Dacă v-aţi părăsit un partener dintr-o căsătorie anterioară sau copiii, pentru a fi cu un nou iubit/iubită, trebuie să suportaţi consecinţele. Nu vă puteţi găsi sufletul pereche, părăsind o altă fiinţă omenească. Trebuie să fiţi corect în toate relaţiile voastre. Trebuie să spuneţi adevărul fără frică, dar cu mare blândeţe şi compasiune. Ceilalţi trebuie să ştie în ce poziţie se află. Trebuie să ştie în ce mod s-a schimbat legământul vostru faţă de ei şi în ce măsură a rămas acelaşi. Vă dovediţi dragostea faţă de ei, prin faptul că nu aveţi secrete, prin dezvăluirea completă a gândurilor şi sentimentelor voastre. Trataţi-i aşa cum aţi vrea să vă trateze ei pe voi, dacă situaţia ar fi invers. Şi, în felul acesta, puteţi merge mai departe, fără să părăsiţi pe nimeni, fără sa acţionaţi într-un mod impulsiv şi nepăsător.

Dragostea adevărată pentru o anumită persoană nu rezultă niciodată dintr-un comportament urât faţă de alta. Aceasta nu înseamnă că nu puteţi să vă schimbaţi legămintele. înseamnă doar să păşiţi în acest proces de revizuire, cu respect şi grijă faţă de celălalt şi, în acelaşi timp, ştiind foarte clar ce vreţi.

Atunci când în viaţa voastră apare partenerul de viaţă, legământul se creează ca ceva de la sine înţeles. Dorinţa reciprocă de a fi unul în prezenţa celuilalt devine demonstrarea continuă şi spontană a legământului unuia faţă de celălalt. Dacă luarea deciziilor – atunci când eraţi cu celălalt partener – era dificilă şi caracterizată printr-o luptă continuă a ego-ului, împreună cu sufletul pereche deciziile se iau fără nici un fel de efort. Fiecare partener respectă şi apreciază pe deplin gândurile şi sentimentele celuilalt, tară să-şi minimalizeze propria experienţă. Există o dorinţă totală de a fi pe deplin prezenţi, de a asculta părerea celuilalt şi de a lua decizii, numai atunci când amândoi simt că totul este clar.

Până când nu vei fi învăţat să-ţi asculţi intuiţiile, nu îţi vei întâlni sufletul pereche. Descoperirea sufletului tău pereche se întâmplă deoarece, lăuntric, eşti direcţionat înspre el/ea. Când vă întâlniţi, recunoaşteţi acest lucru în interiorul vostru. îl ..ştiţi” în fiecare celulă a fiinţei voastre. în momentul recunoaşterii reciproce a partenerului de viaţă, se produce o modificare în esenţa fiinţei. Nu mai trăieşti doar pentru propria ta pace şi fericire. Propria ta pace şi fericire se extind, pentru a include pacea şi fericirea partenerului. Principiile individuale devin mai puţin importante decât cele reciproce. Nu vă mai concentraţi pe cât sunteţi de diferiţi, ci pe ceea ce aveţi în comun. Intraţi într-un nou stadiu al călătoriei vieţii. Unul se manifestă în exterior ca fiind doi şi doi devin unul pe dinăuntru.

„Tu” eşti acum o entitate diferită. E adevărat, încă ai un corp separat, dar până şi separarea trupească începe să se estompeze, pe măsură ce amândoi deveniţi unul şi vă împletiţi în actul dragostei fizice şi emoţionale. Minţile voastre renunţă la nevoile lor separate şi se unesc în dansul ţelului comun şi al înţelegerii fără cuvinte. Prin voi se naşte o nouă
fiinţă. Este fructul dragostei voastre şi cel care vă împlineşte cerinţele reciproce.Din unirea voastră apare ceva ce nu a putut fi realizat până acum. Legătura voastră face ca acest lucru să fie posibil. împreună, acceptaţi scopul vostru spiritual şi îl împliniţi cu graţie, pe măsură ce relaţia voastră se cristalizează şi radiază dragoste asupra tuturor oamenilor din jurul vostru.

O dată ce ai întâlnit persoana iubită în formă fizică, viaţa ta nu mai poate continua ca înainte. Trebuie să renunţi la tot ceea ce înseamnă separare. Nu mai poţi păstra decât ceea ce merge împreună, în cinstire şi îmbrăţişare reciprocă. Şinele izolat trebuie să moară. Se naşte şinele ca partener, ca pereche de viaţă. Aceasta este căsătoria spirituală. Pe măsură ce intri pe calea autovindecării şi autodescoperirii, există din ce în ce mai mult potenţial pentru o unire sacră. Şi tu şi ceilalţi ca tine vă adunaţi ca parteneri egali şi începeţi să modelaţi ceea ce înseamnă relaţia unei noi paradigme. Tu şi partenerul tău radiaţi încredere şi respect reciproc. Radiaţi ţeluri şi legăminte comune, făcute tară nici un fel de sacrificiu. Demonstraţi ce înseamnă să creaţi unul pentru celălalt un spaţiu iubitor, sigur şi în care nimeni nu judecă pe nimeni.”

Paul Ferrini – Linistea Inimii

Terapia prin iertare

1113_debt_forgive_630x420

Dacă de cele mai multe ori iertarea nu lucrează şi rămâne fără consecinţe este pentru că se face din ea un act exterior, pur psihic, o vorbă goală. Or, este vorba aici să cobori acolo unde se ascunde traumatismul, acolo în adâncurile inconştientului, altfel nu va avea loc o vindecare adevărată. Numai că e foarte periculos să cobori în propriile tenebre fără Hristos. El este „Lumina care luminează în întuneric” (Ioan 1, 4-5) şi numai prin Viaţa pe care ne-o dăruieşte El putem fi vindecaţi. Nici un terapeut, nici un remediu nu poate transmite viaţă dacă nu devine canal al Vieţii dumnezeieşti, pentru că Dumnezeu este izvorul vieţii. Dar El se dăruieşte, bineînţeles, celui care se pregăteşte să-L primească, chiar inconştient…

Oricare ar fi iertarea pe care trebuie s-o acordăm: altora, nouă înşine sau lui Dumnezeu, eu voi fi întotdeauna „victima” unei ofense şi bolnavul care trebuie tratat sunt eu. „Metoda” iertării şi a vindecării este aşadar aceeaşi pentru orice traumatism. Ea a fost revelată de Hristos şi e transmisă de întreaga Tradiţie. Este o comoară nepreţuită pe care unii mistici o numesc „act anagogic”. Actul este împlinit în mod concret asupra unor anumite răni, dar cu exerciţiu şi har, devine o atitudine spontană faţă de toate. Vedem în scrierile Sfinţilor noştri Părinţi că acesta era chiar felul lor de a trăi şi de a se oferi instantaneu oricărei contrarietăţi.

Mai întâi e nevoie de mult timp.

Omul este istorie şi această istorie este cea a unei vindecări care n-a încetat niciodată să se adâncească.

Sugerez să se acorde o şedinţă pe săptămână, cum se face în terapie, pentru că ritmul joacă în mod evident un rol imens în această istorie. De exemplu, o jumătate de oră în una din zilele săptămânii, la o anumită oră. Există o „lege a ritmului” care a fost studiată la marile personalităţi care au practicat-o şi are rezultate cu totul neaşteptate. Se însămânţează subconştientul care, apoi, în perioada latentă de la o şedinţă la alta, face o extraordinară lucrare. Această lucrare este taina prezenţei Duhului Sfânt intim legat, până la amănunte, de istoria noastră.

De aceea, la începutul şedinţei săptămânale, este de cea mai mare importanţă, să-L chemăm, să-L rugăm îndelung. Putem să-I vorbim simplu, ca unui prieten, să-L chemăm în ajutor şi să ne încredinţăm Lui sau, putem să luăm una din rugăciunile către Sfântul Duh din slujba Rusaliilor (sau din cărţile noastre de rugăciuni – n. tr.). Fără Duhul Sfânt nu vedem nimic în noi. Vederea ruperii de Dumnezeu sau îndepărtării de El este o revelaţie. Numai Dumnezeu ne poate dezvălui unde suntem faţă de El. Este deja Harul, lumina lui Dumnezeu.

A recunoaşte

Urmează apoi trei etape ale metodei propriu-zise dintre care prima este recunoaşterea unei realităţi, a unui traumatism din trecut, a unui blocaj sau nod care ne împiedică să trăim, un eveniment pe care n-am reuşit niciodată să-l digerăm, sau o relaţie mai mult sau mai puţin distrugătoare. Dar este imposibil să recunoaştem în mod real un traumatism sau un eveniment oarecare din trecut, mai ales să-l lăsăm să trăiască în noi, fără o desăvârşită detensionare a trupului. Fără această detensionare speculăm, reflectăm în abstracţie dar nu avem acces la adâncurile subconştientului sau inconştientului, acolo unde zace şi ne roade traumatismul.

Ideal este să te aşezi într-o postură de meditaţie, sau pe un scaun, perfect vertical, şi să parcurgi corpul din cap până în picioare pentru a-l detensiona profund, bucăţică cu bucăţică, respirând rar şi adânc. Numai după aceasta începi să priveşti faptul. Privirea trebuie să fie contemplativă, fără reflectări şi analize. Pur şi simplu să vezi în loc să refulezi sau să-ţi ascunzi adevărul cum se întâmplă de cele mai multe ori. Cu cât vei fi mai detensionat cu atât vei vedea mai limpede şi experienţa din trecut se va restitui până în cele mai mici detalii exterioare şi lăuntrice, cu stările sufleteşti trăite: suferinţă, mânie sau dorinţă de răzbunare. Doar să vezi…

A accepta

Cea de-a doua etapă este acceptarea a ceea ce vedem. Să accepţi inacceptabilul. Să spui „da” sau mai degrabă să devii „da” în mod progresiv. Corpul devine un cuvânt preţios care trebuie descifrat: cea mai mică crispare sau tensiune, respiraţie care se ridică sau devine mai scurtă… toate sunt semne evidente de rezistenţă, de refuz şi de închidere. Acceptarea va deveni din ce în ce mai reală dacă ne lăsăm, dacă dăm drumul crispărilor, mai ales celor din ceafă şi de la umeri, respirând profund din diafragmă. Să accepţi, să aderi la ceea ce vezi, să devii una cu faptul. Acest lucru ne face, puţin câte puţin, să ieşim din dualitatea care este, în mare parte, cauza sfâşierii noastre, a suferinţei noastre. Să devii pe deplin conştient de ceea ce este, într-un „da” total fără ca egoul să intervină pentru a reacţiona, critica, enerva… Nu mai există umbra refulărilor.

A binecuvânta

În sfârşit, ultima etapă: exerciţiul iertării. Destins fiind, poţi acum coborî în adâncul în care se află traumatismul ca să ierţi. Dar cum? Unde se manifestă adevăratul dinamism al iertării? Hristos răspunde în Evanghelie: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă!” (Luca 6, 2) şi Sfântul Pavel revine la aceasta mereu (Romani 12,14; I Cor. 4,12). Aşadar, este vorba să „binecuvântăm” ce am văzut şi acceptat. Putem face atâtea şedinţe de binecuvântare câte va fi necesar pentru vindecare. Este suficient să repetăm rar şi uşor: „Doamne, fii binecuvântat în ceea ce am trăit sau în evenimentul (numim evenimentul) sau, fii binecuvântat în cutare (numele persoanei)”. Evident, fiecare îşi poate găsi felul personal de a binecuvânta, de a lăuda sau de a mulţumi lui Dumnezeu, ceea ce este acelaşi lucru. Esenţial este să fie o formulă scurtă pe care s-o putem repeta cu uşurinţă.

Această lucrare este infinit mai mult decât o simplă terapie, este de-a dreptul făcătoare de minuni. „A binecuvânta” nu este un cuvânt, ci o făgăduinţă a lui Hristos care se realizează întocmai. Această fecunditate nemaiauzită vine chiar de la Paştele lui Hristos. Prin întreaga Sa viaţă El ne-a arătat calea şi ne-a învăţat să trăim şi noi, la rândul nostru, la fel ca El. Prin întruparea Sa, Hristos S-a pogorât înăuntrul suferinţei şi a morţii. El nu a înlăturat moartea ca să pună viaţă în locul ei, ci a transformat însăşi moartea în viaţă. Mormântul s-a transformat în cămară de nuntă şi Cel ce iese victorios din el este Mirele Înviat. Cântările Liturghiei Pascale sunt pline de această taină care ne întemeiază existenţa. Astfel, „a binecuvânta” îşi revelează aici întreaga splendoare: dincolo de cuvinte, aceasta vrea să spună că Hristos Se pogoară înăuntrul traumatismului meu, înlăuntrul suferinţei mele, în ceea ce este mort în mine şi, acolo, cum a dovedit-o deja, transformă ceea ce este ucigător, în viaţă şi vindecare. Iar eu, cum spune fără încetare Sfântul Apostol Pavel sunt deja înviat, descopăr dimensiunea necondiţionată a vieţii, viaţa dumnezeiască.

Acest act este profund re-creator, este calea lui Hristos Însuşi la care eu devin părtaş şi martor. Martor, căci este vorba, de asemenea, ca de fiecare dată când e posibil, să mă duc să-l caut pe cel ce m-a supărat şi să-i dăruiesc iertare mea. Să i-o dăruiesc lui, fără să uit s-o cer şi pentru mine! Într-adevăr, cine sunt eu ca să provoc ceea ce s-a întâmplat? Iar în cazul în care sunt nevinovat, oricum nu am rămas fără nici o vină după aceea prin resentimentul sau ura mea…

Spre eliberare ca stare permanentă

Pacea profundă care se instalează în mine după ce am dat şi am primit iertarea este chiar Viaţa lui Dumnezeu. E o „vizită” a Lui. Şi această „prezenţă iertătoare” prin esenţă se extinde asupra întregii mele vieţi până în cele mai mici detalii. Atunci, pot să înaintez pe acest drum şi, cu cât înaintez, cu atât mai mult descopăr prin propria experienţă că vrăjmăşia este pretutindeni, că nu poate exista nici o singură zi fără potrivnicie, că fiecare clipă este o încercare în sensul în care minereul este „încercat” de foc până se purifică şi devine aur. Fiecare clipă mă pune la încercare, îmi verifică justeţea atitudinii, mă „cerne” în credinţa mea (Luca 22, 31-32), adică în relaţia mea cu fiinţele, cu lucrurile, cu evenimentele.

De fapt, „vrăjmaşul” meu este tot ceea ce îmi stă împotrivă sau îmi este greu, tot ceea ce nu-mi place sau tot ceea ce îmi displace. Când suntem noi în acord desăvârşit cu ceea ce ni se întâmplă? Bineînţeles, nu e vorba aici de a aproba ceea ce mă pune la încercare, ci de a-l aproba pe Cel ce mă încearcă. Necazul, suferinţa şi moartea, chiar şi mica potrivnicie zilnică nu sunt „voite” de Dumnezeu pentru mine – ce ar mai însemna, atunci, iubirea Lui nebună? – dar dacă le primesc în credinţă „iertându-le că sunt ceea ce sunt”, spunând „da” la ceea ce mi se întâmplă, mulţumind lui Dumnezeu şi binecuvântând totul fără excepţie, Îl întâlnesc pe Dumnezeu în toate, un Dumnezeu care lucrează fără încetare la eliberarea mea. Atunci nimic nu mă mai poate atinge, devin o fiinţă liberă de toate, nu mai depind de nici o circumstanţă sau eveniment, iertarea a devenit pentru mine o stare permanentă. Despre această stare vorbeşte Domnul când spune că ne va da o „bucurie pe care nimeni şi nimic nu o va mai putea lua de la noi” (Ioan 16, 22).

Tradiţia Sfinţilor Părinţi numeşte această stare apatie, nepătimire, stare fără patimi despre care spun că este iubirea cea mai înaltă, adică iubirea lui Dumnezeu în om. Într-adevăr, când omul s-a eliberat cu totul de ego-ul său, de iubirea sa de sine şi de propria sa voie, este copleşit de iubirea lui Dumnezeu care lucrează prin el. Acest om nu mai voieşte decât ce voieşte Dumnezeu şi tot ceea ce voieşte, clipă de clipă, voieşte cu voia lui Dumnezeu. Pentru el, totul, fie că-i place sau nu, este dar de la Dumnezeu, totul este har… şi este mereu fericit.

În acest sens, creştinismul este literalmente născut din mistica iudaică. Iudeul credincios binecuvintează totul de dimineaţă până seara pentru că, pentru el, de pe vremea lui Moise, totul este „Rug Aprins”. Numele Sfânt a pus focul prezenţei Sale înăuntru a toate. Chiar dacă nimic nu merge, chiar dacă e aşezat pe o grămadă de gunoi, în cea mai neagră părăsire ca Iov, pentru el nu e loc de deznădejde sau îndoială că aceasta este spre binele său! În acest mic „chiar dacă” se află toată forţa unei asemenea atitudini. Hristos duce această atitudine la desăvârşire ceea ce-l face pe Sfântul Pavel să spună că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8,28). Aşa trăieşte Iisus oroarea patimilor Sale şi a morţii Sale pe cruce: El nu este victima călăilor Săi, El îi iartă (Luca 23,24)! Şi în chiar clipa în care toate aparenţele dovedesc contrarul, El este cel mai liber om pentru că spune: „Săvârşitu-sa”, adică toate s-au împlinit (Ioan 19,30) şi învierea este posibilă.

Interesant de ştiut că în acest punct starea nepătimaşă, libertatea totală este necondiţionată. Toate tradiţiile spirituale ale omenirii sunt de acord asupra acestui punct. Deja stocii făceau din această stare centrul căutării lor, dar şi hinduismul şi alte căi extrem orientale. Aici e punctul central al oricărei mistici şi, în acelaşi timp, numitorul lor comun.

Drumul nu este desăvârşit, o parte a fiinţei noastre acceptă încă ataşamentul şi se agaţă de vechea fire, atâta timp cât nu există o egalitate absolută între minte şi inimă în faţa tuturor rezultatelor şi tuturor circumstanţelor oricare ar fi ele: bine sau rău, respect sau insultă, renume sau blam, victorie sau înfrângere, evenimente plăcute sau dureroase, etc. Doar dacă nimic nu ne mai atinge şi nu ne mai tulbură cunoaştem libertatea şi nu mai avem cuvinte pentru a vorbi: aici vindecare se asimilează îndumnezeirii.

extras din Articolul apărut în revista Le Chemin, nr. 28, 1995.
Originalul în limba franceză se găseşte pe site-ul:
www.pagesorthodoxes.net
.
Tradus în româneşte de Maica Siluana Vlad.
Reprodus cu aprobarea părintelui Alphonse Goettmann.

Cararea Imparatiei

944152_529416253781871_84905661_n

Fiecare drum la Prislop ne imbogateste cu noi experiente. Pe una din icoanele cu Parintele Arsenie Boca sta scris “trebuie sa stiti pe de rost predica de pe munte”. De ce ar vrea parintele sa stim pe de rost aceasta predica? … Aceste cuvinte au un Inalt sens.

“Cararea Imparatiei” in 12 ore audio.

Ceea ce omul nu poate indrepta in sine insusi sau in altii, trebuie sa le sufere cu rabdare, pana ce Dumnezeu porunceste altfel. Cugeta ca poate e mai bine sa fie asa, ca sa fi cercat prin rabdare, fara de care meritele noastre nu sunt mare lucru. Trebuie in toate acestea sa te rogi lui Dumnezeu sa te ajute sa biruiesti aceste piedici, sau sa le suferi cu blajinatate. Daca cineva, lamurit odata sau de doua ori, nu cade la aceeasi parere cu tine, nu mai avea disputa cu el, ci incredinteaza toate in mana lui Dumnezeu care stie a scoate binele din rau, ca astfel sa se implineasca voia Sa. Si sa fie slavit in toti robii Sai.

Da-ti osteneala sa suferi cu rabdare lipsurile si slabiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru ca si tu ai multe din acestea pe care trebuie sa le sufere altii. Ca Dumnezeu a randuit astfel, ca sa ne invatam a ne purta sarcina unii altora – caci fiecare are sarcina sa -nimeni nu-i fara lipsuri, nimeni nu-si este indestulator siesi, nimeni nu-i atat de intelept sa se poata indruma singur, dar se cade sa ne suferim, sa ne mangaiem si sa ne ajutam, sa ne invatam si sa ne indrumam unii pe altii. Ceea ce te face atat de suparacios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, nazuroasa, artagoasa, posomorata. Pietatea cea adevarata e blajina si rabdatoare, fiindca ea te arata cine esti…” (Cararea Imparatiei – Parintele Arsenie Boca)

Duminica minunata si binecuvantata!

Initierea, victoria fiintei umane asupra propriilor slabiciuni

OMRAAM MIKHAA

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 12.09.1984

      Lectura meditaţiei zilei

       Iisus a spus: intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află”. Această poartă strâmtă, care permite accesul la Împărăţia Domnului, este poarta Iniţierii. Iniţierea este o asceză ce îl învaţă pe om să se despartă de slăbiciunile, de tendinţele sale negative. O putem compara cu orificiul prin care este nevoit să treacă şarpele atunci când trebuie să-şi schimbe pielea. Discipolul este acela care se pregăteşte să treacă prin poarta cea strâmtă ce îi va înlătura “vechea sa piele”, adică proastele obiceiuri, concepţiile sale greşite. Fiecare dintre voi trebuie să treacă prin poarta cea strâmtă. Iar în loc să vă tulburaţi şi să vă fie frică, bucuraţi-vă, fiindcă veţi deveni astfel oameni noi, cu gânduri, cu sentimente noi, cu un comportament nou. Se poate spune că, de-a lungul întregii sale vieţi, omul străbate trei porţi: aceea a naşterii, prin care trec toţi oamenii, fie buni sau răi, apoi aceea a morţii, străbătută de asemenea de toţi dintre voi, şi aceea a Iniţierii, trecută numai de aceia care au fost în stare să facă mari sacrificii, să renunţe la foarte multe lucruri.

        Dragii mei, această pagina este plină de sensuri, foarte interesantă, foarte importantă. Eu am întâlnit în viaţă tot felul de oameni, mai ales femei care îmi mărturiseau că trecuseră deja de cea de-a cincea Iniţiere, iar eu eram atât de trist şi de nefericit, deşi trăisem lângă Maestrul Peter Deunov atâtea încercări şi probe, aproape douăzeci de ani… Mă necăjea faptul că nu reuşisem să trec nici de prima Iniţiere !… Dar am întâlnit în viaţă şi o mulţime de Iniţiaţi pe care, totuşi, nu îi întâlneşte toată lumea… Este atât de ciudat ! Ne închipuim că suntem nişte creaturi nemaipomenite, chiar atunci când nu am făcut vreun sacrificiu, vreo renunţare, când nu am ajuns să ne învingem natura noastră inferioară, iar bietul pământ este bântuit încă de atâţia “Iniţiaţi” !… Şi totuşi, Împărăţia Domnului nu a apărut încă datorită lor !… Veţi vedea în continuare cum trebuie judecat acest subiect al Iniţierii… Nu este deloc uşor !… [Read more…]

Respiratia Inimii, meditatie in miscare

woman-in-nature-sunshine

Meditatia in miscare este o tehnica aparte de respiratie si constientizare, care deblocheaza in plan fizic si subtil energiile noastre, prin miscari ale corpului, prin dans-creativ, prin invatarea exprimarii libere a emotiilor si a continuturilor psihice, prin trezirea spiritului si aducerea lui in prezent. Respiratia inimii este un adanc proces de catharsis si sublimare, de vindecare a ranilor sufletesti.

lisus a spus: Respiratia Sfanta nu poate fi vizibila cu ochii fizici, nici un om nu poate sa vada Spiritele Celui Sfant, dar in imaginea dupa care omul a fost creat, cine priveste fata omului vede imaginea lui Dumnezeu care vorbeste dinlauntrul sau. Faceti ca inimile voastre umane sa fie altarele si ardeti sacrificiile voastre cu focul iubirii. Pentru ca acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele meu acolo voi fi si Eu in milocul lor”.

Respiratia Inimii este un mod de a accesa aceasta stare de constiinta, o tehnica de explorare si manifestare a potentialui ascuns al fiintei umane, un prilej de regasire, de exprimare, de  eliberare a fortei creatoare si de re-conectare cu maestrul interior.

Respiratia Inimii lucreaza cu doua instrumente: respiratia constienta prin care intram in starea de Prezenta si ne conectam cu Inima, si tehnici de deschidere a inimii, cu centrul fiintei.

Respiratia Inimii poate fi practicata de oricine poate respira constient. Efecte ale respiratiei inimii:

1. Iertarea de sine 

2. Eliberarea de atasamentele energetice

3. Ajutor in reintregirea sufletului prin recuperarea de parti de suflet, precum si eliberarea partilor de suflet pe care le-am preluat si nu ne apartin

4. Eliberarea energiilor si structurilor care nu sunt ale noastre

5. Reconectarea profunda cu sinele divin

Cand?

Marti 14 octombrie 2014, ora 18.30 – 20.30, Bucuresti

Investitia ta 70 de lei

Inscrierea : karyn.taulescu@yahoo.com

Va asteptam cu drag!

Sfaturi de viata

sunshinegirl

“Când sufletul ţi se închide şi nu poate admite şi respecta libertatea celorlalţi; când mintea îţi este intolerantă şi când voinţa îţi devine arbitrară şi încetează să mai acţioneze în favoarea binelui, atunci:

  • Prelungeşte-ţi raza sufletului pentru a înţelege slăbiciunile celorlalţi; prelungeşte-i calea sacră spre Dumnezeul iubirii, chiar în mijlocul celor mai mari greutăţi.
  • Prelungeşte-ţi raza minţii şi gândeşte-te că totul trebuie să fie astfel pentru ca Domnul să se manifeste în varietatea Sa infinită. Găseşte-i prezenţa în toate şi continuă-ţi calea minţii spre adevăr, în ciuda tuturor contradicţiilor.
  • Întăreşte-ţi raza voinţei; consider-o un dar de la Dumnezeu şi pune-o în slujba Lui. Măreşte calea puternică a voinţei pentru a manifesta bunătatea divină, chiar în mijlocul răului cel mai mare.

Pentru a înfrunta răul din viaţă, omul trebuie să fie capabil să-şi controleze gândurile, sentimentele, muşchii, întregul corp; trebuie să fie stăpân pe sine sub toate aspectele. Nu se ajunge nici repede, nici uşor la această stăpânire. Sunt necesare multă muncă, multe eforturi şi exerciţii pentru a dobândi stăpânirea de sine, dar acest fapt măreşte enorm posibilităţile de a duce o viaţă liberă, cu efecte benefice atât pentru sine, cât şi pentru ceilalţi.

Dacă întâmpinaţi vreo greutate, invocaţi numele Domnului; chemaţi-L în ajutor în prima oră a zilei. După puţină vreme veţi vedea că dificultatea devine mai uşor de înfruntat, în faţa unui obstacol, a unei încercări procedaţi în acelaşi mod şi ajutorul vă va sosi.

Cum se poate realiza acest lucru? Nu ni se spune. Important este să simţiţi forţa numelui Domnului şi a iubirii Sale.

Omul trebuie să fie bine protejat pentru a face faţă dificultăţilor de pe pământ. Sfânta Scriptură spune: „Domnul va merge înaintea ta şi îţi va fi şi pavăză”. Viaţa omului nu ar ţine decât de un fir dacă nu ar fi ajutată. Fără protecţie din partea naturii raţionale, omul ar fi expus în fiecare zi la mii de pericole. Dacă ar şti omul de câte ori a fost salvat!

Când omul doarme îşi fac apariţia fiinţe protectoare care, ca o mamă iubitoare, îi purifică trupul şi îi restabilesc ritmul perturbat al vitalităţii.

Când se afirmă că lumina este indispensabilă ochiului omenesc trebuie să se înţeleagă că celulele ochiului sunt scufundate în lumină, care este indispensabilă funcţiilor lui. Şi sufletul omului trebuie să rămână scufundat în viaţa spirituală, divină; dacă nu, rămâne în stadiu de germene, ca acele grăunţe de grâu conservate în piramidele şi în mormintele din Egipt timp de 5-6000 de ani, fără lumină, într-un mediu uscat, aşteptând împrejurări favorabile pentru a fi semănate, pentru a încolţi şi a se dezvolta. Ca aceste seminţe, sufletul omenesc aşteaptă condiţiile necesare aplicării legilor divine, pentru a-şi relua drumul vieţii veşnice.

Ucenicul trebuie să cunoască cele două legi: violenţa dă naştere violenţei; iubirea dă naştere iubirii.

Când afirmăm că trebuie să renunţăm la noi înşine, trebuie să se înţeleagă că trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu, pentru Bine, pentru Tot. Să ne îndreptăm dorinţele, impulsurile spre viaţa sufletului – spre aceasta tinde omul raţional, care va atinge în viitor starea de înger luminos. Chiar aflat la distanţe enorme de pământ, va putea să vă vadă, să vă ajute şi să-L servească pe Domnul.

Când vorbim energiile slăbesc şi sunt puse în pericol. De aceea se spune: „Veţi da seama de fiecare cuvânt in van”. Dacă vorbim prea mult, fără discernământ, riscăm să cădem în păcat, să ne risipim, să ne pierdem forţele creatoare.

Toţi oamenii sunt legaţi între ei, aidoma unor vase comunicante; dacă unul suferă, vor fi şi ceilalţi supuşi la încercare. Nimeni nu trăieşte pentru el. Vei iubi şi vei fi iubit. Te vei gândi la alţii şi alţii se vor gândi la tine. Îi vei îngriji pe alţii şi alţii te vor îngriji pe tine. Îi vei sfătui pe alţii şi alţii te vor sfătui la rândul lor. Vei da un fundament vieţii cuiva şi ţi se va da şi ţie. Aceasta este marea lege a naturii.

Nici cunoaşterea, nici dragostea şi nici înţelepciunea nu pot fi comparate cu ceea ce favorizează comuniunea interioară cu Principiul Fundamental. Prin această comuniune omul se înalţă şi-şi foloseşte toate calităţile: iubirea, înţelepciunea, puritatea, adevărul, dreptatea, pietatea şi multe altele care deocamdată dormitează. Prin rugăciune veţi semăna cu un copac plin de fructe coapte. Când Domnul vă va vedea astfel împodobiţi se va bucura să aibă lângă El un copil inteligent care ştie să vorbească într-o limbă angelică. Dumnezeu îi tolerează şi pe copiii ignoranţi; cu toate acestea, ei nu vor putea niciodată obţine rezultatele copilului care ştie să se roage. Cel înzestrat cu judecată se sforţează să înveţe, este harnic, în vreme ce prostul amână acest lucru totdeauna pe mai târziu. Primul este recompensat; cel de-al doilea este consolat.

În viaţă blândeţea şi umilinţa sunt la fel de necesare ca sarea. Fără blândeţe şi umilinţă nu există linişte, pace interioară şi vindecarea este imposibilă. Fără blândeţe şi umilinţă nici o ideea nu poate fi pusă în practică. Dacă Iisus, cu ocazia venirii sale pe pământ, a trebuit să devină umil, cu atât mai mult este mai necesară umilinţa pentru om! Blândeţea înalţă vibraţiile emise de om şi îl conduce spre viaţa pură, divină. Repetaţi-vă în fiecare zi: „Pentru Cel care mi-a dat viaţă, astăzi vreau să fiu blând şi umil!”

Omul bun poate fi comparat cu o statuie frumoasă realizată de un sculptor celebru. Omul rău este ca o piatră neşlefuită, care este neimportantă pentru ignorant. Dar pentru cel care ştie, pentru sculptor, această piatră informă are valoare, căci din ea poate ieşi o statuie frumoasă. Deci, dacă întâlniţi o persoană rea, gândiţi-vă: „Conştiinţa acestui om nu este trează; binele care zace în el nu a apărut deocamdată. Se va manifesta atunci când sufletul său va exprima dragostea divină”.

Evoluţia spiritului omenesc este infinită şi nelimitată. O dată ce a ajuns la conştiinţa colectivă, spiritul omenesc va atinge treptat un nivel mai ridicat, la conştiinţa cosmică sau divină, numită de asemenea eterna reîncepere, cauză primordială etc. Conştiinţa cosmică îndrumă şi înglobează toate fiinţele din univers, care sunt atrase de ea ca de un îndrăgostit. Nu putem evolua şi nici nu ne putem reînnoi decât în condiţiile de viaţă pe care ni le dăruieşte.

Se spune: „Avem un corp carnal, pieritor, dar când vom dobândi conştiinţa cosmică, corpul nostru spiritual se va dezvolta şi nu va pieri. Contradicţiile vieţii există numai pentru corpul material, nu şi pentru corpul spiritual care trăieşte în înţelegerea sensului profund al vieţii eterne”.

Dorim cu toţii să fim iubiţi! Dar cel care vrea să fie iubit trebuie să fie gata să îndeplinească tot ceea ce-i cere dragostea şi dacă nu poate să o facă, înseamnă că nu este suficient de copt pentru dragoste. În acest caz trebuie să renunţe temporar la dorinţa lui şi să continue să lucreze în tăcere asupra lui însuşi. Zeii, îngerii, arhanghelii pot fi iubiţi cu adevărat, căci posedă puterea de a face tot ceea ce dragostea le dă.

Maestrul Peter Deunov

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 7,635 other followers

%d bloggers like this: