Comunicarea – cu ceilalţi şi mai ales în cuplu

black,and,white,love,lust,bed,couple,happiness-930e8c23bd4b9c852ed236ced6a5b3ca_h
“Se scriu zilnic în lume mii de cuvinte despre comunicare. Se scrie despre comunicarea între generaţii, între diferite categorii sociale, între prieteni, între iubiţi, se dau sfaturi aproape în orice revistă – chiar dacă ele tratează despre tractoare sau legume – despre cum să comunici cu ceilalţi, cu fiinţa iubită; reţete infailibile, perfecte, de necombătut. Totuşi, în urma lor, cele şase miliarde de oameni de pe planetă nu comunică mai bine, ignorând sfaturile scrise cu migală de umanitariştii de serviciu. Viaţa dovedeşte zilnic că ea are propriile legi, propriile mecanisme după care oamenii se „conectează” între ei.  Putem să o bănuim de capricii, de mofturi sau chiar de vicii ascunse, pentru că ceea ce îi învaţă pe unii oameni, le neagă altora, uneori cam în aceleaşi situaţii de viaţă. Ce aflăm azi, în ceea ce priveşte comunicarea, uneori mâine nu mai este valabil. Nu vorbim aici despre convenţiile sociale. Acelea sunt rezolvate simplu, prin respectarea, cât de cât, a codului bunelor maniere, iar dacă pe acesta nu-l cunoaştem, atunci conduita noastră va respecta primii şapte ani de acasă, şi apoi, cum se spune, „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Dar doar atât să fie?

Comunicarea înseamnă să ne arătăm unii altora sufletele

Ne-am obişnuit să credem despre comunicare că ea este acţiunea de a informa, de a înştiinţa sau de a transmite informaţii. Pentru oamenii superficiali a comunica este echivalent cu a avea un statut de „poştaş” care aduce veştile noi. Unii ajung abia pe la sfârşitul vieţii, să realizeze un adevăr simplu: începi să trăieşti mai fericit, mai liber, doar atunci când depăşeşti nivelul convenţional de interacţiune cu ceilalţi semeni.

Comunicarea este altceva decât informarea despre ceea ce eşti sau ceea ce faci tu. Comunicarea este în realitate efortul conştient de a te face cât mai accesibil celuilalt, este strădania de a „traduce” fiinţa ta pentru celălalt, în limbajul lui. Exprimarea a ceea ce ştim şi suntem în termenii celuilalt arată că începem să comunicăm. Abia atunci ceilalţi reuşesc să ne înţeleagă (şi majoritatea tânjim după asta, nu-i aşa?) şi ajungem să-i înţelegem şi noi pe ei. Arătăm astfel că nu doar semnalizăm prezenţa noastră într-un loc sau o situaţie, cu semne restrictive sau permisive de circulaţie. Arătăm că suntem vii, că ceilalţi sunt vii pentru noi, arătăm că lumea nu e doar un teren de box între şase miliarde de participanţi ce se desfăşoară de cel puţin două mii de ani în devălmăşie. Arătăm că ne simţim sufletele şi că asta contează mai mult decât egocentrismul ce ne vizitează zilnic. Arătăm că simţim sufletele altora, arătăm că iubim dincolo de pasiune, arătăm că suntem asemeni idealurilor noastre, sădite în noi de dragostea Creatorului. Arătăm că iubim…

Viaţa unui cuplu – viaţa lor împreună, nu doar a ei şi a lui, separat – începe traversarea unor etape binecunoscute fiecăruia dintre noi, adesea după prima adolescenţă. Apare vulcanic, ca o tornadă (mai mare sau mai mică), îndrăgostirea. Sentiment mare, zicem atunci, unic şi sublim. Ne aruncăm apoi în el şi până la urmă, după ce parcă se consumă atracţia magică, ne reîntoarcem în noi posaci, neîmpliniţi, tensionaţi. Fiinţa pe care o iubeam nu mai este iubită, din o mie de motive „obiective” şi, împăcaţi cât de cât cu noua situaţie, începem să căutăm pe altcineva. Ne îndrăgostim, ne consumăm resursele şi plecăm. Iată un film de care parcă nu se plictiseşte nimeni, deşi îl vedem de atâta amar de vreme cu toţii şi el produce atâta suferinţă în noi toţi. Au fost şi sunt oameni care vor să schimbe filmul trist al majorităţii relaţiilor nefericite de cuplu, măcar în cazul lor. În acele momente parcă am fi condamnaţi să fim ca Sisif şi să împingem o relaţie de cuplu care a devenit precum un bolovan imens, din nou şi din nou, fără vreo speranţă de ieşire de la muncă silnică, vreodată. Unii au reuşit să evadeze, dar aceia sunt foarte puţini. Ei stau totuşi mărturie că se poate.

Trenule cu zurgălăi, nu mai veni să mă iei…

Bărbaţii vin de pe Marte şi femeile de pe Venus spun unii, vrând să evidenţieze diferenţele de gândire şi simţire dintre bărbaţi şi femei. E adevărat că suntem diferiţi şi că vorbim „limbi” diferite. Totuşi, dacă vrem să ne înţelegem cu un englez învăţăm engleza, nu? Altfel o vom face prin semne precum oamenii peşterilor. Dar nu asta este esenţa problemei. Oamenii sunt capabili să înveţe un limbaj nou. Problema e că ei nu vor să îl înveţe, pentru că asta îi implică afectiv prea mult. Dacă resursele afective ale unuia sunt anemice, de unde disponibilitatea să înţeleagă nevoia de afectivitate a celuilalt? Sau cum să se mai gândească unul că celălalt are nevoie de alte „semne” emoţionale decât îi oferă el? Aici se separă garniturile de tren: într-o parte cei care îşi încheie relaţiile de cuplu întorcându-se de unde au venit şi cei care rămân, speriaţi sau încrezători, acordând încă o şansă. Nu facem apologia menţinerii neapărat, oricum ar fi ea, a unei relaţii de cuplu, ci urmărim demontarea unor stereotipii comportamentale care ne fac adesea relaţiile de cuplu imposibile. Orice relaţie de cuplu sau chiar şi o simplă aventură, are un rost. Altfel am putea să credem că Dumnezeu ne face la întâmplare să ne îndrăgostim de cineva şi de asta mulţi sunt aşa de relaxaţi când spun: „N-a mers, asta e, să vină următoarea relaţie şi va fi sigur bine”, un bine care nu survine de fapt niciodată pentru cei mai mulţi. De ce? Pentru că fac aceleaşi greşeli. Sunt tot ei, cei piperniciţi din punct de vedere afectiv, intoleranţi şi egoişti de dinainte. Numai că în noua relaţie au altă lecţie de învăţat, conexă cu noua fiinţă de lângă ei şi de asta pare totul mai relaxant la început. Curând apar zorii nemulţumirii şi ai frustrării şi ei îngroaşă din nou rândul la bilete spre o altă destinaţie, cu un tren obligatoriu, cu zurgălăi, pentru o altă relaţie, o altă viaţă. [Read more...]

Peter Deunov – Profeţii despre vremurile pe care le trăim

largeAtunci când eram un tânăr discipol al Maestrului Peter Deunov, în Bulgaria, am remarcat la el o atitudine care m-a nedumerit. Aveam deodată impresia că uită de tot ceea ce îl înconjura pentru a pătrunde profund în sine însuși, și îi vedeam buzele abia mișcându-se și pronunțând câteva cuvinte imposibil de deslușit. Aceasta se întâmplă oricând: orice făcea, la un moment dat se oprea, închidea ochii și pronunţa câteva cuvinte în această stare; și, ca și cum s-ar fi retras într-o lume, chipul său exprima ceva extraordinar de calm și profund.
Desigur, nu îndrăzneam să-l întreb. Dar într-o bună zi am reușit să disting aceste cuvinte care erau: «Slavă Ție, Doamne». Apoi m-am gandit: «Dacă un așa Maestru, care este mereu atât de aproape legat de Domnul, are nevoie să pronunțe de mai multe ori pe zi numele Său, cu atât mai mult trebuie să o facem și noi». Și am dorit să-l imit. În cursul zilei, oriunde mă aflam, m-am obișnuit să repet: «Slavă Ție, Doamne». Gândiți-vă și voi să o repetați. Aceasta nu vă va lua decât câteva secunde. Fie că sunteți acasă, pe stradă, la lucru, opriți-vă un moment ca să vă legați de Domnul pronunțând aceste câteva cuvinte pe care nimeni nu le va auzi, și vă veți simți imediat legați de Sursa Divină a vieții. Chiar și pentru câteva secunde, faceți-o cu sentimentul de a împlini un act sacru. Intensitatea este cea care contează, nu durata.
Este sarcina noastră să-L slăvim pe Dumnezeu pe pământ așa cum îngerii o fac în Cer.
Îmi amintesc îndeosebi ceea ce am resimțit ascultându-l pe Maestrul Peter Deunov care spunea că nimic nu este mai important decât să te consacri să-l Slavești pe Domnul prin cuvânt, prin privire, prin gesturi, prin tot ceea ce facem, fiindcă astfel intrăm în contact cu Sursa Vieții.”
Omraam Mikhael Aivanhov
 
Cunoscut sub numele său spiritual de Beinsa Douno, îndrumătorul spiritual bulgar Peter Deunov (1864-1944) a fost fiul unui preot ortodox și destinat a deveni și el cleric. A studiat teologia, după care a urmat cursurile de medicină în Statele Unite, însă după întoarcerea sa în Bulgaria, în 1895, nu şi-a mai găsit locul în contextul rigid al instituţiei şi dogmelor Bisericii Ortodoxe.

Din 1900 a început să ţină prelegeri publice ce au adus un suflu nou doctrinelor tradiţionale creştine. Deunov a avut un înalt nivel de conştiinţă şi a fost de-a lungul întregii sale vieţi un model de puritate, înţelepciune, inteligenţă şi creativitate. De asemenea, a fost un foarte bun violonist care a compus sute de melodii pe care le-a folosit, pe urmă, drept exerciţii în cadrul şcolii sale – Frăţia Albă – pe care a fondat-o la trecerea anilor în secolul al XX-lea.

[Read more...]

Pastila sau Perceptia

ar trebui sa il vezi….

Maturitatea umana

10544792_697887676951350_8549036490602189525_n

Inteleptul este calm in mijlocul tulburarilor lumii, senin in mijlocul nesocotintei si nedreptatii, este plin de iubire in cea mai mare abandonare… Cum poate Inteleptul sa fie intelept? Raspunsul este: pentru ca el are experienta unei cu totul alte realitati decat cea acordata omului obisnuit, inca lipsit de maturitate, si care considera ca adevarata viata cea pe care o intelege si stapaneste datorita ratiunii sale. Inteleptul sta pe o „baza” total diferita, unde pericolele existentei il ating tot atât de putin ca si non-sensul si cruzimea ei. Aceasta baza ii permite sa traiasca si sa manifeste Viata in moarte, sensul in non-sens, si Unitatea Marii Vieti in abandonarea si singuratatea micii vieti.

Inteleptul exista, ca si omul obisnuit, cu cele cinci simturi, cu ratiunea si cu bunul simt, in cotidian si in ordinea umana; dar el traieste in plus in Fiinta atemporala transcendenta care depaseste si patrunde existenta, si care reprezinta „esenta” ei. El este intr-o dispozitie de spirit al carei punct de sprijin nu este nici eul, nici lumea obiectiva, ci fiinta lui. Prin fiinta trebuie sa intelegem modul individual prin care Fiinta, adica Marea Viata, se incorporeaza si se manifesta in mica viata, adica existenta omului. Implinirea „sensului” just al vietii omului nu este de domeniul natural  si rational, ci se exprima printr-o angajare totala pe Calea integrarii Fiintei, datorita experientelor interioare.

Pe culmea acestei dezvoltari se afla personalitatea care se realizeaza in relatia subiect-obiect vizavi de lume, in „ordinele”, „valorile” si „formele” pe care ea le-a recunoscut sau creat in comunitatea omeneasca. In al doilea rând, omul se dezvolta intr-o credinta vie, adica credinta care transforma. Conditia acestei evolutii este de a se deturna de la autonomia orgolioasa a individului, de a-si abandona spiritul sau natural si de a se naste din nou din Duhul Sfânt. Cea de-a treia evolutie posibila, care nu este rezervata exclusiv Orientului, incepe cu chemarea la „calea” initiatica indicata de „experienta” Fiintei, si duce la omul nou transformat care isi atesta maturitatea in lume, maturitate dobandita datorita inradacinarii sale in Fiinta. Deci, in rezumat: dezvoltarea de la copil la adult independent; transformarea acestui adult in copil al lui Dumnezeu, in credincios; in fine dezvoltarea celui lipsit de maturitate (tocmai pentru ca se crede autonom el este, de fapt, inca minor, spiritualmente vorbind) spre cel care a castigat aceasta maturitate datorita experientei Fiintei.

Cele trei dezvoltari nu se exclud una pe cealalta, ci se completeaza: in unele cazuri, credinta poate deschide poarta experientei Fiintei sau, viceversa, aceasta din urma poate deschide poarta inchisa a credintei.

A vrea sa renegi sau sa nimicesti eul este absurd. Acesta din urma il distinge pe om de animal si constituie baza intregii dezvoltari umane. Eul este si purtator de valori de ordin spiritual, el controleaza instinctele si creeaza o lume de forme in care omul este mai mult sau mai putin autonom, actionand ca stapan. A deveni un eu si o personalitate mai mult sau mai putin autonoma face parte din calea omului. Dar nu acesta este scopul ultim al vietii lui. Aici se naste latura tragica  a vietii, a carei prima etapa conduce in mod obligatoriu la dezvoltarea eului. Cu toate acestea, tocmai esecurile indurate de omul livrat ordinelor eului reprezinta, in mod paradoxal,  sansa vietii lui.

Separarea inevitabila de Fiinta, pe care o produce constiinta obiectivanta existentiala, il arunca pe om in afara Unitatii Fiintei si da nastere suferintei umane. Aceasta din urma, la randul ei, trezeste nostalgia de a regasi Unitatea Vietii, patria Divina, in constiinta sa. In finitudinea lumii, stapânita de eu, infinitul se intuneca ; in lumina constiintei lui obiectivante omul va vedea infinitul tot atât de putin cat se vad stelele ziua in amiaza mare. Dar tocmai in dificultatea acestei obscuritati ne asteapta lumina supranaturala. A-l ajuta pe om sa gaseasca si sa urmeze aceasta Cale este datoria oricarei indrumari spirituale. Este Calea maturitatii interioare, calea Initiatica a sufletului. Omul aflat pe aceasta cale trebuie sa invete sa surmonteze deznadejdea acestei incurcaturi  in care il impinge pretentia constiintei lui obiectivante. El trebuie sa ia in serios aceste experiente care depasesc toate datele constiintei sale obisnuite, pentru a gasi calea Transformarii, pornind din fiinta lui esentiala.

Omul are nevoie de eul care considera lumea ca obiect, pentru a putea trai in ea ca om si pentru a fi martor. Dar acest eu devine o lumina inselatoare de indatã ce omul pune problema sensului vietii prin micul orificiu al binoclului. Atunci cand, orbit de succesele lui in lumea obiectiva, se crede a fi ajuns pe culmea lui insusi, el este de fapt mai departe ca oricind de adevarul vietii. Maturizarea consta, omeneste vorbind, in a invinge orbirea autonomiei eului si a lumii obiective, apoi a descoperi si a dezvolta adevaratul Sine profund care traieste si lucreaza in mod liber, adapându-se din izvorul fiintei lui esentiale; astfel, din metamorfoza in metamorfoza, el va deveni martorul si slujitorul Marii Vieti. A pregati aceasta Cale si a indruma omul pe ea este sarcina oricarei educatii spirituale si religioase.

Omul este pregatit sa se angajeze pe calea maturitatii atunci când ajunge la limitele puterii sale naturale. Exista in om indoiala nemarturisita ca nu este pe deplin in ordine cu el insusi si nu este pe calea cea buna. Foarte adesea, in timp ce se crede pe culmea autonomiei lui imaginare, el se simte tracasat de sentimente de culpabilitate, de angoase de neinteles si de o atmosfera de vid. Fiinta neglijata, refulata de constiinta naturala ii reaminteste prezenta ei. Omul trebuie sa invete sa asculte acest avertisment, si sa-i raspunda deschizându-se invitatiei interioare; el trebuie sa invete sa recunoasca, in propriul lui spirit obiectiv, valul aruncat asupra adevarului. Pentru aceasta, ajutorul unei persoane ajunse la maturitate ii este adesea necesar. Astfel, in comuniunea in Fiinta, si prin atasamentul fata de maestrul interior, va câstiga el, poate, libertatea dupa care tanjea. O va cauta in zadar atat timp cat se va folosi pentru aceasta de mijloace, adica exact de forma de constiinta care o ascunde. [Read more...]

Fara Limite

10423731_691227744284010_3556652455985024989_n

Una din cele mai mari bariere pentru a accepta generozitatea lui Dumnezeu este aceea de a avea o notiune limitata  in privinta a ceea ce suntem in realitate capabili de realizam. Poate ca suntem la diapazon cu vocea Creatorului care este in noi; ii auzim mesajul si apoi nu tinem seama de el pentru ca ni se pare ceva nebunesc sau imposibil. Pe de o parte, ne luam prea in serios pentru a nu vrea sa parem stupizi urmarind un proiect incontestabil grandios; pe de alta parte, nu ne luam pe noi insine sau pe Dumnezeu suficient de in serios; in consecinta, noi calificam drept grandioase proiecte care, cu ajutorul lui Dumnezeu, pot foarte bine sa fie la indemana noastra.

Amintiti-va ca Dumnezeu este sursa noastra; noi suntem in situatia spirituala de a avea un cont bancar nelimitat. Cei mai multi dintre noi nu iau in considerare niciodata puterea reala a Creatorului. In locul ei, noi accesam cantitati foarte limitate din puterea care ne este disponibila. Noi decidem intinderea puterii pe care Dumnezeu poate sa o aiba pentru noi. In mod inconstient, noi fixam o limita asupra a ceea ce Dumnezeu poate sa ne dea sau a felului in care ne poate ajuta. Noi suntem avari cu noi insine. Si daca primim un dar dincolo de ceea ce ne-am fi putut imagina, adesea il trimitem inapoi.

Poate ca unii dintre voi gandesc ca aceasta seamana cu povestea cu bagheta magica: ma rog si presto! Uneori, lucrurile exact asa se intampla. Cel mai adesea, situatia despre care vorbim pare sa fie o colaborare constienta in care munca se face incet si progresiv, supravietuind din naufragiul schemei noastre negative, clarificand viziunea a ceea ce vrem, invatand sa acceptam mici fragmente din aceasta viziune de oriunde ar veni ele si apoi, intr-o buna zi, presto ! Viziunea pare a fi dintr-o data gata. Cu alte cuvinte, rugati-va sa prindeti autobuzul si apoi fugiti cat de repede puteti!

Pentru ca aceasta sa se produca, trebuia ca mai intai sa credeti ca va  este permis sa prindeti autobuzul. Noi ajungem sa luam cunostinta de faptul ca Dumnezeu are resurse nelimitate la care fiecare dintre noi are aceleasi sanse de a accede. Aceasta descoperire ne permite sa ne degajam din culpabilitatea indusa de sentimentul de a avea sau a obtine prea mult. Intrucat toata lumea poate accede la resursele universale, noi nu privam pe nimeni cu abundenta noastra. Daca noi ajungem sa primim binele de la Dumnezeu ca pe un act de adoratie – in acord cu planul lui Dumnezeu de a manifesta bunatate in viata noastra -, putem incepe sa stopam sabotajul pe care il operam asupra noastra insine.

Unul din motivele pentru care suntem atat de zgarciti cu noi insine este lipsa de reflectie. Nu vrem ca norocul nostru sa se micsoreze. Nu vrem sa ne risipim abundenta noastra spirituala. Din nou, noi limitam fluxul nostru antropomorfizandu-l pe Dumnezeu intr-o figura parentala capricioasa. Avand prezent in minte gandul ca Dumnezeu este sursa noastra, un flux de energie plina de iubire se revarsa, iar noi suntem in situatia de a exploata, cu eficacitate, puterea noastra creatoare.

Dumnezeu are multi bani. Dumnezeu are multe idei de filme, idei de romane, de cantece, de picturi, de roluri de comedian. Dumnezeu are o resursa de iubiri, de prieteni, de case, toate la dispozitia noastra. Ascultandu-l pe Creatorul din interiorul nostru, noi suntem ghidati pe calea cea buna. Pe aceasta cale gasim prieteni, iubiti, bani si o munca infloritoare. Foarte adesea, atunci cand ne pare imposibil sa gasim o resursa adecvata, este asa pentru ca staruim asupra originii umane a resurselor. Trebuie sa lasam fluxul sa se manifeste de la sine acolo unde el va vrea – si nu acolo unde noi vrem sa se manifeste.

„Asteptati ca fiecare nevoie sa fie satisfacuta, asteptati raspunsul la fiecare problema, asteptati abundenta la fiecare nivel, asteptati sa cresteti spiritual.” (Eileen Caddy)

Cara, scriitoare, a petrecut mult prea mult timp, mai mult decat ar fi trebuit, intr-o relatie profesionala abuziva cu agentul ei pentru ca ea credea ca a rupe legatura cu acest agent ar fi o sinucidere in domeniul creatiei. Relatia era infestata de evaziuni, de semi-adevaruri, de intarzieri. Cara capitula mereu, de teama sa nu-si piarda prestigiul agentului ei. In cele din urma, dupa o conversatie telefonica abuziva, Cara i-a trimis o scrisoare de ruptura. Era ca si cum ar  fi sarit in cosmos. Cand sotul ei s-a intors acasa, ea i-a povestit in lacrimi cum tocmai si-a sabotat propria cariera. El a ascultat-o si apoi i-a spus: „Acum o saptamana eram intr-o librarie si proprietarul m-a intrebat daca ai un agent bun. El mi-a dat adresa si telefonul acestei femei. Sun-o.”

Inca in lacrimi, Cara a incuviintat. A telefonat si a fost imediat receptiva la sensibilitatea acestei persoane. De atunci ele lucreaza impreuna si o fac cu succes.

Dupa parerea mea, iata o poveste nu numai de sincronie, ci si de buna dependenta de univers ca sursa. Odata ce Cara a consimtit sa primeasca ceva bun dintr-o sursa oarecare, cea care putea sa se prezinte, ea a incetat sa mai fie victima.

O artista mi-a spus recent ca si-a intalnit noul ei agent – excelent de altfel – datorita afrimatiilor. Chiar si dupa ani intregi de recucerire artistica, eu inca am latura mea cinica si care spune: „Mmm”. Ca si cum am vrea sa credem ca Dumnezeu poate crea structura subatomica, dar ramane fara raspuns cand ii cerem sa ne ajute in pictura noastra, scultura noastra, scriitura noastra, filmul nostru.

„Priviti si veti gasi – ceea ce nu vom cauta, nu vom intalni”. (Sofocle)

Recunosc ca multi dintre voi vor da inapoi in fata simplicitatii acestui concept. „Dumnezeu nu dirijeaza mediul cinema-ului, se va spune. In schimb, creatia artistica universala, da.” Vreau, aici, sa pun in garda pe toti artistii care nu-si incredinteaza viata lor creatoare decat mainilor omenesti. Aceasta poate bloca binele vostru.

Dorinta de a fi monden, sofisticat si stralucitor blocheaza adesea curentul nostru intern. Cu totii avem idei cu privire la provenienta binelui nostru. Ca scenarista la Hollywood am avut multe conversatii dominate de mahnire cu alti scenaristi despre faptul ca, in timp ce agentii nostri sunt adesea fara valoare, parem a avea multe ocazii de genul: „Vecinul meu de palier…”, „Fratele dentistului meu…” sau „Cineva pe care sotia mea l-a intalnit la universitate…”. Aceste oportunitati il reprezinta pe Dumnezeu, sursa in actiune.

Creativitatea este o problema spirituala. Orice progres se face prin salturi prin credinta, unele mai mici, altele mai mari. Mai intai, poate ca vrem sa avem credinta de a lua primul curs de dans, primul pas in invatarea unui nou mijloc de exprimare? Mai tarziu, poate vom vrea credinta si fondurile pentru cursuri ulterioare, seminarii, un spatiu de lucru mai mare, un an sabatic? Si mai tarziu, este posibil sa avem o idee pentru o carte, un spatiu pentru expozitii colective de artisti. Cand o idee ne vine in minte, trebuie ca in cea mai buna credinta sa coboram barierele noastre interioare pentru a actiona pe aceasta idee si apoi, la un nivel mai larg, sa facem pasi concreti, necesari declansarii binelui nostru sincron.

Daca aceasta va pare mereu straniu si bizar, intrebati-va fara menajament care este urmatoarea etapa la care incercati sa va eschivati. Ce vis il credeti imposibil in functie de resursele voastre? Ce beneficiu obtineti din faptul de a ramane blocati la acest stadiu al expansiunii voastre?

Dumnezeu, care reprezinta sursa mea, este un plan de viata simplu, dar cu totul eficace. El ne elibereaza de dependenta negativa si de anxietate, asigurandu-ne ca el va face necesarul pentru aceasta. Munca noastra este aceea de a sti cum sa procedam. O maniera de a asculta este aceea de a scrie paginile de dimineata [scrierea in fiecare dimineata a unui anumit numar de pagini cu ceea ce ne vine in minte. Este o aducere la lumina a framantarilor din inconstient. Efectul pe termen lung este o mai mare constientizare, o viata mai „treaza”, o prezenta la prezent.] Seara, inainte de a adormi, putem face lista domeniilor in care avem nevoie de sfaturi. Dimineata, scriind pe aceasta tema, suntem pe cale sa intrevedem anticipat cai invizibile de abordare. Faceti aceasta experienta in doua etape: cereti raspunsurile seara si ascultati raspunsurile dimineata. Fiti receptivi la orice forma de ajutor.

„Tine de puterea mea a-l servi pe Dumnezeu sau a nu-l servi. Servindu-l, eu adaug ceva propriului meu bine si binelui lumii intregi. Neservindu-l, imi pierd propriul bine si privez lumea de acest bine propriu, care statea in puterea mea sa-l creez.” (Lev Tolstoi)

Fragment din cartea LIBEREZ VOTRE CREATIVITE. Julia Cameron
Ed. J’AI LU, FRANCE
Traducerea Viorica. Jucan

Ce-ar fi să-i scrii

34581_64912– Ce-ar fi să-i scrii tu lui Dumnezeu, Oscar?
– Tocmai dumneata să-mi spui una ca asta, Tanti Roz, zău aşa?!
– Cum adică, tocmai eu?
– Credeam că eşti singura persoană care nu minte.
– Păi nu te mint deloc, Oscar.
– Atunci de ce-mi vorbeşti de Dumnezeu? M-au aiurit ai mei cu Moş Crăciun, gata, ajunge!
– Află de la mine, Oscar, că nu există nicio legătură între Dumnezeu şi Moş Crăciun.
– Ba da. E una şi-aceeaşi cacealma. Spălare de creier şi fraiereală cât cuprinde!
– Ascultă Oscar, poţi tu să-ţi închipui, fie şi numai o secundă, că eu, o fostă luptătoare de wrestling, cu o sută şaizeci de turnee câştigate la activ, dintre care patruzeci prin K.O., eu, Teroarea din Languedoc, aş putea să cred în Moş Crăciun?
– Nu.
– Află atunci, băiete, că deşi nu cred în Moş Crăciun, cred în Dumnezeu. Îţi jur, na!

Astfel pusă problema, fireşte, se schimbă totul.

– Fie. Dar de ce zici că ar trebui să-i scriu lui Dumnezeu?
– Ca să te simţi mai puţin singur.
– Păi cum să mă simt mai puţin singur cu cineva care nici măcar nu există?
– Fă-l tu să existe.

Se aplecă spre mine.

– De fiecare dată când ai să crezi în el, o să existe un pic mai mult. Şi dacă te ţii tare, află de la mine, o să existe chiar de-adevăratelea. Şi asta o să-ţi facă bine.
– Şi despre ce-ai vrea să-i scriu?
– Despre orice. Despre gândurile tale, acelea pe care nu le spui nimănui, care devin apăsătoare, prind rădăcină, te împovărează, te imobilizează; acelea care, luând locul ideilor înnoitoare, te paralizează măcinându-te pe dinăuntru. Dacă nu vorbeşti şi doar le ţii în tine, ai să te transformi în groapa de gunoi a gândurilor vechi şi rău mirositoare, Oscar,băiatule.
– O.K.
– Şi apoi, lui Dumnezeu poţi să-i ceri zilnic câte ceva. Da’ fii atent, un singur lucru pe zi! Unul singur.
– Nu-i mare lucru de capul lui Dumnezeu ăsta al dumitale, Tanti Roz. Aladin putea să ceară trei lucruri de la lampa fermecată.
– Vorbeşti tâmpenii, Oscar. Nu-i mai bine un lucru pe zi decât trei într-o viaţă întreagă?
– O.K. Şi zici că pot să-i cer orice? Jucării,bomboane, o maşină…
– Nu, Oscar. Dumnezeu nu-i ca Moş Crăciun. Lui nu poţi să-i ceri decât lucruri de-ale spiritului.
– De exemplu?
– De exemplu să-ţi dea curaj, răbdare,să-ţi deschidă mintea.
– Mda, pricep…
– Şi poţi, de asemenea, să-i ceri unele lucruri pentru ceilalţi.
– La regimul de o dorinţă pe zi doar n-ai vrea dumneata, Tanti Roz, să-l mai împart acuma şi cu alţii?
– Iată, acum ştii cum stau lucrurile.

În această primă scrisoare am încercat, dragă Dumnezeu, să-ţi descriu un pic viaţa mea aici, la spital, unde toţi mă privesc ca pe un obstacol în calea dezvoltării medicinei, şi aş vrea de asemenea să te întreb dacă am să mă vindec sau nu. N-ai decât să tai varianta inutilă.

Te pup. Pe mâine,

    Oscar.

P.S. Nu-ţi ştiu adresa, ce fac?

( Eric-Emmanuel Schmitt - "Oscar şi Tanti Roz" )

Programul Taberei de la Bran 13-17 august 2014

img5

Muntii sunt prin excelenta locuri ale viziunii inalte. Tot ce ai de facut este sa iti deschizi sufletul si sa iti asculti chemarea!

Iata care este programul Taberei:

13 august 2014

17.00 – 20.00 – Re-conectarea  fiintei, discutii tematice, initiere si meditatie activa;

Meditatia activa este o combinatie de terapie si meditatie, cu efecte puternice de echilibrare, energizare si eliberare a tensiunilor din corp-minte.

14 august 2014

ora 6.00 – 6.30 – Meditatia la rasaritul soarelui;

ora 6.30 – 7.30 – Qigong si sundao;

ora 11.00 – 13.00 –  Gendai – initiere si practica;

17.00 – 20.00 : Dans si respiratia Inimii.

Respiratia Inimii se bazeaza pe doua instrumente esentiale: respiratia constienta, ca mod de a ne conecta cu spatiul sacru al inimii si de a intra in starea de Prezenta, si tehnici de deschidere a inimii ca centru energetic fundamental al fiintei.

15 august 2014

ora 11.00 – 14.00 –  Vindecare emotionala si coaching : Despre ranile emotionale si auto-sabotare;

17.00 – 20.00 – Conectarea cu ghizii personali si ingerii

Un proces interior complex, de trezire a naturii divine a fiecaruia, a maestrului interior, conexiunea cu entitatile angelice avand ca principal scop vindecarea emotionala, fizica si spirituala.

16 august 2014

11.00 – 14.00 – ora 6.00 – 6.30 – Meditatia la rasaritul soarelui;

ora 6.30 – 7.30 – Meditatie activa si sundao;

11.00 – 14.00 –  Vindecare emotionala si coaching : Regresie si re-programare;

17.00 – 20.00 – Quan Yin – meditatie si  initiere, diplome si lansarea dorintelor ;

17 august 2014

10.00 – 12.00 – Meditatie si discutii tematice.

Optional sesiuni individuale de evaluare prin biorezonanta si bazi (astrologie chineza).

Sesiunile de lucru te vor ajuta :

– sa constientizezi ranile emotionale si auto-sabotarea;
– sa intelegi cum sa ramai conectat cu gandurile;
– sa dobandesti mai multa claritate despre viata ta;
– sa inveti sa iti dobandesti pacea interioara de care ai nevoie;
– sa iti recapeti viziunea si increderea in sine;
sa manifesti starea de constiinta cu bucurie;
– sa revii la o stare liniste, impacare si fericire, care este fundamentul pe care se construiesc toate celelalte stari sufletesti

Tabara se adreseaza tuturor, nu este necesara initierea sau cunoasterea tehnicilor mai sus mentionate.

Locatia : Vila este situata pe o colina, in zona Branului si are o priveliste incantatoare spre Masivele Bucegi, Postavarul, Piatra Craiului, Magura Codlei, si Cetatea Rasnov. O locatie care ne va bucura simturile, unde vom hrani inima cu bucurie si abundenta de lumina.

Costuri : 800 lei/pers, pretul include seminariile, cazare 4 nopti/ 5 zile loc in camera dubla cu mic dejun.

*Pret pentru persoana insotitoare(fara participare la seminarii): 300 lei cazare cu mic dejun inclus.

**Transportul pana la/ de la locatia hotelului NU este inclus.

Persoanele care vor dori sa participe :

  • Vor achita un avans de 50% din suma totala pana la 31 iulie 2014 in contul SC Infolight srl, IBAN: RO16RNCB0285122216070001 RON, deschis la BCR Unic Bucuresti, iar diferenta de 50% va fi achitata in numerar, in data de 13 august 2014.
  • Inscrieri pentru participarea la TABARA la tel: 0752 18 77 52 sau e-mail : karyn.taulescu@yahoo.com.
  • Detaliile organizatorice vor fi comunicate prin email participantilor care vor solicita participarea la acest eveniment.

Va astept cu drag!

 

Sa nu renunti niciodata

10464032_684532408286877_6939415003637602275_n
“Doamne”, am intrebat. “Poti sa-mi dai un motiv bun ca sa nu renunt?” Raspunsul lui Dumnezeu m-a luat prin surprindere…

“Uita-te in jur”, a spus. Vezi feriga si bambusul?
“Da”, am raspuns.

Cand am plantat semintele de feriga si de bambus, am avut mare grija de ele. Le-am dat lumina, le-am dat apa. Feriga a crescut repede din pamant. Verdele ei stralucitor a acoperit pamantul. Cu toate acestea, din semintele de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-al doilea an, feriga a crescut si mai mare, si mai bogata… Din nou, din samanta de bambus nu a iesit nimic. Insa nu am abandonat bambusul, a spus.

In cel de-al treilea an, tot nu iesea nimic din seminta de bambus. Insa nu am abandonat bambusul.

In cel de-a patrulea an, iarasi, din samanta de bambus nu iesea nimic. Dar nu am vrut sa renunt, a spus.

“Apoi, in cel de-al cincilea an, o mladita a iesit din pamant. Comparativ cu feriga, era in mod evident mica si insignifianta… Insa dupa numai 6 luni, bambusul s-a inaltat pana la 30 de metri inaltime.

In toti acesti cinci ani, bambusul si-a dezvoltat radacinile. Radacinile sale au crescut. Aceste radacini l-au facut puternic si i-au oferit lucrurile de care avea nevoie pentru a supravietui. Nu as da niciuneia dintre creatiile mele o provocare careia nu ar putea sa-i faca fata.”

M-a intrebat. “Stiai, copilul meu, ca in tot acest timp in care te-ai luptat, de fapt ti-ai dezvoltat radacini?” “Nu as abandona bambusul. Nu o sa te parasesc nici pe tine niciodata.”

“Nu te compara cu ceilalti”, a adaugat. “Bambusul a avut un scop diferit fata de feriga. Cu toate acestea, ambele alcatuiesc cea mai frumoasa padure”.

“Va veni si timpul tau”, mi-a spus Dumnezeu. “Te vei inalta.”

“Cat de sus o sa ma ridic?”, am intrebat.

“Cat de sus se va inalta bambusul?”, a intrebat la randul sau.

“Atat de sus pe cat poate?”, am intrebat. “Da”, a spus. “Cinsteste-ma inaltandu-te cat de sus poti.”

Am plecat din padure si m-am intors cu aceasta poveste. Sper ca aceste cuvinte te pot ajuta sa vezi ca Dumnezeu nu te va abandona niciodata si nu va renunta niciodata la tine.

Niciodata, niciodata , niciodata sa nu renunti in viata.

Nu ii spune lui Dumnezeu cat de mare este problema, spune-i problemei cat de mare este Dumnezeu.

autor necunoscut

Porţile Ierusalimului Celest

MasterPostCard11

Extras din conferinta minunata a maestrului Omraam Aivanhov:

“Stă scris în Apocalipsă: “Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din Cer, de la Dumnezeu… Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece Îngeri şi nume înscrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi… Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar”.

Veţi spune: “Cum să fie făcută fiecare poartă dintr-o singură perlă ? Ar trebui să existe stridii gigante pentru a produce perle de o asemenea dimensiune ! Unde se găsesc acestea ? Sunt stridii şi în Înalt ?”… Evident, aceste perle reprezintă un simbol. În ştiinţa ezoterică perla simbolizează puritatea şi ea este consacrată lunii prin analogie cu puritatea lunii.

Rolul unei porţi este de a permite trecerea dintr-un loc în altul, dacă nu pentru fiinţele umane, cel puţin pentru curenţi, forţe sau entităţi. Această problemă a porţilor este esenţială. Apocalipsa vorbeşte despre douăsprezece porţi ale Ierusalimului Celest (din Cabală), despre cele cincizeci de porţi ale lui Binah… Iar copilul care vine pe pământ nu trece şi el printr-o poartă ? Fiinţa umană posedă, deci, şi ea porţi, şi nu numai porţi fizice, ci şi porţi spirituale. Deseori unele sunt închise, înfundate, iar puritatea face tocmai ca aceste porţi să se deschidă cu scopul de a lăsa să treacă numai entităţile celeste. Deocamdată, acest lucru nu vă este prea clar, dar aveţi răbdare… [Read more...]

Iubire, Libertate si Solitudine

3ec29426715e6930e96c70f872d80a78-d2yk72t

“Este frumos să fii singur. La fel de frumos este însă şi să fii înconjurat de oameni, să fii îndrăgostit. Cele două ipostaze sunt complementare, nu contradictorii. Atunci când vă bucuraţi dealte persoane, bucuraţi-vă la maxim. Nu vă gândiţi la solitudine. Când vă săturaţi însă de ei, retrageţi-vă în solitudine şi bucuraţi-vă la maxim de ea.

Nu alegeţi între cele două extreme. Vă va fi greu. Orice alegere va crea în voi o diviziune. In fond, de ce să alegeţi numai una din cele două atitudini, când le puteţi avea pe amândouă? întreaga mea învăţătură constă din două cuvinte: „meditaţie” şi „iubire”. Meditaţi, pentru a putea simţi tăcerea infinită, şi iubiţi, pentru ca viaţa voastră să devină un cântec, un dans, o sărbătoare. Va trebui să oscilaţi între cele două extreme, şi cu cât vă veţi mişca mai uşor, fără efort, cu atât mai frumoasă va deveni viaţa pentru voi. Aceasta a fost una din marile opţiuni pe care a trebuit să le facă omul de-a lungul timpului.

Ce să aleagă: meditaţia sau iubirea, solitudinea sau relaţia, tăcerea sau sexul? Numele diferă, dar problema este aceeaşi, şi omul a suferit mult din cauza ei, pentru că nu a înţeles-o corect. Cei care au ales relaţia de cuplu sunt numiţi oameni de lume. Cei care au ales solitudinea sunt numiţi călugări, sihastri, oameni retraşi în afara lumii. Ambele categorii suferă, căci au ales doar o jumătate de cale, şi orice jumătate tânjeşte după cealaltă. Nu poţi fi sănătos, perfect, fericit, decât în totalitate. Jumătatea este nefericită, pentru că cealaltă jumătate o sabotează, doreşte să se răzbune. Ea nu poate fi distrusă, căci este propria ta jumătate! Este o parte esenţială din tine. Nu este ceva accidental, la care poţi renunţa.

Ar fi ca un munte care se decide să renunţe la văile din jurul său. în realitate, fără văi un munte nu poate exista. Ele fac parte integrantă din fiinţa muntelui. Văile şi muntele sunt complementare. Dacă muntele ar încerca să renunţe la văi, nu ar mai exista nici el. Dacă o vale ar încerca să renunţe la munte, ar dispărea. Tot ce pot face muntele şi valea este să pretindă că există singure, că cealaltă parte nu există. Poţi ascunde valea, o poţi arunca în profunzimile subconştientului tău, dar ea va continua să existe, căci nu poate fi distrusă. însăşi natura ei este existenţială. în realitate, muntele/valea este o singură unitate. La fel sunt iubirea/ meditaţia, relaţia/solitudinea. Muntele solitudinii nu se poate înălţa decât deasupra văii relaţiei.

Nu te poţi bucura de solitudine decât dacă te-ai bucurat de relaţie. Relaţia este cea care creează necesitatea solitudinii. Este ca un ritm interior. Atunci când ai o relaţie foarte profundă cu cineva, în interiorul tău apare dorinţa de a rămâne singur. Te simţi epuizat, obosit, consumat. Este o oboseală plăcută, fericită, dar orice pasiune conduce la oboseală. A fost minunat să fii alături de altcineva, dar acum doreşti să rămâi singur, ca să te aduni, să te reverşi din nou, să îţi regăseşti rădăcinile în interiorul fiinţei. [Read more...]

Joao De Deus

Foto4

Printre vindecătorii celebri din întreaga lume, cele mai cunoscute cazuri sunt cel al “profetului adormit”, Edgar Cayce şi cel al lui Jose Arigo, care vindeca în stare de transă. Tot în linia acestora se înscrie şi Joao Teixeira da Faria, cunoscut sub numele de Joao de Deus (Joao al lui Dumnezeu), din Brazilia, considerat a fi cel mai mare vindecător în viaţă. Se estimează că a tratat, direct sau indirect, aproximativ 10 milioane de oameni în ultimii 40 de ani.

Joao oferă tratamente gratuite în micul său spital ce seamănă mai degrabă cu un sanctuar, situat în oraşul Abadiania, Goias, în Brazilia – la 130 km de capitala Braziliei. Spitalul, cunoscut sub numele de Casa de Dom Ignacio, este deschis trei zile pe săptămână, miercuri, joi şi vineri. Jurnalistul Robert Pellegrino-Estrich, care a scris o carte intitulată “The Miracle Man” (Omul miracolului) despre viaţa lui Joao, relatează experienţa sa personală la Casa de Dom Ignacio:

“Veneau aici cu miile. Bolnavi, infirmi, consideraţi incurabili de medicina alopată, se adunau cu toţii în acest orăşel din Brazilia centrală. Suportau lungi zboruri internaţionale, călătorii obositoare cu autobuzul spre Abadiania, situat pe înălţimile platoului Braziliei centrale. Îi aducea speranţa că vor fi vindecaţi printr-un miracol de Joao Teixeira de Faria … omul pe care ei îl numesc Joao al lui Dumnezeu.

El curăţă răzuind cu un cuţit cataracte şi tumori ale ochiului, elimină cancerul de sân cu o mică incizie şi-i face pe cei ologi şi paralizaţi să umble din nou, cu o simplă atingere a mâinii sale. Drept mărturie tăcută a suceselor sale, într-o cameră de meditaţie se află o grămadă de cârje, proteze şi scaune cu roţi, de care posesorii nu mai aveau acum nevoie.

Centrul se deschide la 6 dimineaţa. Bolnavii îşi iau numerele de ordine în timp ce cameramanii îşi pregătesc echipamentele pentru a filma activităţile zilei. Într-una din camere, Joao se pregăteşte. Rita, dentistă şi asistentă voluntară a lui Joao, care la rândul ei fusese vindecată de o boală incurabilă, afirmă că el poate chema mai bine de 34 de entităţi – medici, care îi folosesc corpul pentru a realiza operaţii chirurgicale uluitoare şi vindecări miraculoase. Joao este un medium care operează în stare de transă, explică ea, care nu îşi aminteşte nimic din ce se petrece cât timp spiritele se manifestă prin el. Entitatea principală care conduce operaţiunile de vindecare se numeşte Dom Ignacio, de aceea numele centrului de vindecare este Casa De Dom Ignacio. La ora 7:30 deja îl aşteaptă 600 de oameni.În curând el va rosti o simplă rugăciune şi va primi entitatea să se manifeste prin el.

Urmat de asistenţii care aduc truse cu instrumente chirurgicale, Joao se mişcă încet, în stare de transă. Anestezia şi sterilizarea sunt realizate în mod invizibil de către entităţile- medici, fapt care îi uluieşte pe toţi medicii veniţi să observe acest fenomen. Trebuie să remarcăm că, în 35 de ani, nu a existat nici un caz de septicemie la Casa de Dom Ignacio.

În timpul dimineţii am asistat la operaţii care sfidau logica. Atingând capul unei femei care avea o tumoare mare la stomac, el a ridicat bluza acesteia pentru a arăta o incizie proaspăt cusută, de aproximativ 10 cm. Două ore mai târziu, femeia se simţea foarte bine şi era bucuroasă să arate tuturor incizia. “Uite, tumoarea s-a dus, zicea ea, mă duc acasă să pregătesc cina!”

Unele dintre operaţii sunt total neortodoxe. Astfel, cu un forceps lung şi un pămătuf de bumbac (sau vată), el realiza operaţii asupra nasului, răsucind forcepsul adânc în cavitatea sinusurilor. Mi se spune că el poate realiza 28 de operaţii diferite prin această tehnică. Poate părea înfiorător pentru cei care privesc, însă pacienţii abia dacă resimt o senzaţie uşoară de jenă. Un bărbat pe care l-am intervievat declara că a avut 6 oase ale piciorului rupte care au fost vindecate de Joao. O operaţie la fel de imposibilă medicinii actuale se realiza prin curăţarea ochiului cu un cuţit de bucătărie (la fel proceda şi Jose Arigo). Pe lângă îndepărtarea tumorilor oculare şi a cataractelor, Joao vindeca şi alte părţi ale corpului prin curăţirea ochiului la modul descris. Invitat să văd de aproape această operaţie incredibilă, am putut sesiza o mică lumină albăstruie care emana din vârful cuţitului. Această lumină pătrundea adânc în iris şi părea să se dividă în mai multe degete albe. Aşa cum am mai menţionat, nu se foloseau nici un fel de anestezice sau antiseptice la aceste operaţii. Inciziile nu produceau nici o sângerare, fapt ce îi uimea pe medici şi pe oamenii de ştiinţă, care nu pot explica aceasta.

Am fost prevenit de un asistent să fiu atent la un fenomen cu totul miraculos: “operaţii invizibile simultane” care aveau loc printre oamenii din mulţime, în timp ce el opera. Chiar şi aşa, nu am fost pregătit pentru frecvenţa de apariţie a acestui fenomen neobişnuit. Oamenii cădeau ca muştele în jurul meu. “Prindeţi-l pe acela!” spunea Joao, făcând o pauză în timpul unei operaţii dificile pe ochi, arătând undeva în mulţime. “Mai este unul acolo. Duceţi-i în camera de convalescenţă”, spunea el cu multă compasiune. Acestea erau cu adevărat vindecări miraculoase.

Am putut vedea, cu uimire, cum un om ţintuit de 50 de ani în scaunul cu rotile s-a ridicat şi a mers după o simplă atingere a picioarelor sale. Ajutat de asistenţi, el s-a îndreptat spre camera convalescenţilor, căruciorul devenind acum pentru el un accesoriu inutil.

M-am dus şi eu în acea cameră pentru a cerceta cazurile de acolo. Camera mirosea a curat şi a steril, fără să aibă totuşi mirosul de chimicale din spitale. Era un aer spiritual acolo. Am căutat câteva din cazurile de “operaţii simultane”, pentru a vedea cum se vindecaseră. Aici, foşti bolnavi de cancer fără speranţă de viaţă, cu pietre la bilă, hernii, cataracte, artrite cronice, leucemii, afecţiuni cardiace sau cu multe alte boli fără diagnostic – toţi erau acum somnoroşi, dar calmi şi mulţumiţi. Toţi cu care am vorbit fuseseră operaţi cu succes. Unui om care nu putea să se aşeze sau să se întoarcă fără ajutor Joao i-a făcut o mică incizie între umeri. Imediat a putut să se întoarcă şi să se aşeze singur. Era atât de bucuros încât plângea în timp ce povestea despre miraculoasa sa vindecare.

Casa conţinea alte trei camere mari. Una dintre ele este camera de meditaţie unde 30 sau mai mulţi mediumi îmbrăcaţi în alb sunt cufundaţi în stare profundă de meditaţie. Aceasta pentru a genera un puternic câmp energetic vindecător. În camera următoare se aflau alţi 60 de mediumi voluntari.

Lungul şir de pacienţi trece prin centrul acestei camere pentru a primi tratamentul sau prescripţiile de la mediumul Joao, prin care se manifestă acum o entitate-medic din plan astral. Aceasta “scanează” fiecare persoană şi îi “vede” problema. Pentru mulţi, el scrie reţete cu plante, într-un stil stenografic aparte. Cei care au necesită operaţii sunt îndrumaţi într-o cameră specială unde se desfăşoară operaţiile chirurgicale importante şi tratamentele prelungite. În timp ce vorbeşte, mâna sa, părând separată de stăpânul ei, scrie cu rapiditate pe un carnet. O altă reţetă, alte instrucţiuni, şi şirul merge mai departe. Un inginer, care a venit mai întâi cu fiica lui în căutarea unui remediu pentru o boală dureroasă ce îi afecta picioarele, îmi spune că mediumul va rămâne până când toţi cei veniţi vor fi trataţi, uneori până noaptea târziu.

Joao Teixeira este un om de origine umilă care îşi dedică trei zile săptămânal pentru vindecare semenilor săi, fără a cere nici un fel de recompensă pentru aceasta. Întreaga sa fiinţă emană o nesfârşită compasiune şi o forţă interioară deosebită. El rosteşte puţine cuvinte, dar vocea sa profundă atrage atenţia.

Născut într-o familie săracă, el a fost obişnuit de mic cu foamea şi cu lipsurile de tot felul. La vârsta de 16 ani şi-a descoperit extraordinarul dar de a vindeca, în urma unei viziuni în care i-a apărut o femeie care l-a îndrumat către cea mai apropiată biserică. Ajuns acolo, nu-şi mai aminteşte ce s-a petrecut cu el în următoarele câteva ore, dar când şi-a recăpătat cunoştinţa a aflat că realizase operaţii miraculoase. De atunci a continuat să vindece timp de 38 de ani, în pofida persecuţiilor necontenite. O mare parte din tinereţe a trăit ca un pribeag, călătorind din oraş în oraş, vindecând oamenii şi trăind din donaţiile lor (care constau în hrană şi alimente). Poliţia l-a hărţuit constant, bătându-l şi închizându-l. Chiar şi astăzi, când are atâtea cazuri vindecate, în pofida compasiunii şi a dăruirii sale necondiţionate pentru miile de bolnavi care îi cer ajutorul, inamicii săi caută să-l discrediteze. Uluitor, el chiar îi tratează pe mulţi dintre aceştia – medici şi poliţişti – de bolile lor considerate incurabile de medicina clasică. Clerici, rabini şi călugăriţe din întreaga lume au scris mărturii despre vindecările sale miraculoase.

Cel sărac şi cel faimos sunt la fel primiţi. Printre aceştia din urmă, se numără şi actriţa Shirley MacLaine, căreia i se spusese că nu va mai putea dansa. Joao i-a vindecat picioarele a căror boală era cauzată de o tumoare la stomac. Mii de mărturii sunt îndosariate alături de grămezi de articole decupate din ziare şi scrisori personale de mulţumire. Se estimează că a vindecat mai mult de 15 milioane de oameni în aceşti 38 de ani. Rapoartele oamenilor de ştiinţă din întreaga lume susţin vindecările miraculoase ale tuturor bolilor cunoscute sau necunoscute, incluzând cancere incurabile, lupus şi 139 de cazuri de SIDA. Cu toţii veneau la Casa de Dom Inacio mai degrabă sceptici, dar plecau convinşi că Joao este un fenomen paranormal autentic al medicinii.

Bolnavii nu plătesc tratamentul. Dacă sunt prescrise plante, ei plătesc doar costul acestora (câţiva dolari). Ei sunt hrăniţi la prânz cu o supă consistentă, pâine şi ceai, care le sunt oferite gratuit. În săptămâna dinainte de a ajunge eu, Joao tratase şi hrănise peste 15.000 de oameni în trei zile! El şi ajutoarele sale voluntare au lucrat fără oprire până la 14 ore zilnic. Se spune că tratează şi operează într-o săptămână atâţia oameni cu maladii majore câţi se tratează într-o lună la cel mai mare spital occidental.

Ca şi în cazurile altor vindecători dinaintea sa – Edgar Cayce, Ze Arigo şi englezul Harry Edwards, vindecările sale miraculoase dau speranţă celor cu boli în stadii terminale, care au epuizat toate metodele medicinii moderne. Joao este dovada vie a existenţei lui Dumnezeu, pe care nici cei mai sceptici nu o pot nega. O călătorie la sanctuarul său este o experienţă spirituală înălţătoare chiar şi pentru cei complet sănătoşi.”

Un material care sper sa va fie de folos.

Iisus si Iuda

hqdefaultIn urma cu cateva secole, un celebru artist a fost angajat pentru a picta interiorul catedralei dintr-un oras sicilian. Subiectul lucrarii era viata lui Hristos. Vreme de multi ani, maestrul a lucrat fara incetare si, in cele din urma, lucrarea era gata, cu exceptia a doua importante portrete: cel al lui Iisus copil si cel al lui Iuda. Pictorul a cautat peste tot, in lungul si in latul Siciliei, modelele potrivite pentru aceste esentiale portrete.
Intr-o zi, in vreme ce se plimba prin oras, atentia i-a fost atrasa de cativa copii ce se jucau in strada. Printre ei, era un baiat de 12 ani, a carui fata l-a tulburat pana in strafundul sufletului. Inaintea lui se afla o imagine coplesitoare a puritatii, dar si a puterii de a elibera oamenii de suferinte si amagiri. A luat copilul cu el la catedrala si, timp de cateva saptamani, zi de zi, baiatul a stat nemiscat pana cand portretul lui Iisus copil a fost desavarsit.
Pictorul nu reusea insa sa gaseasca nici un barbat ale carui trasaturi sa redea cat mai expresiv infatisarea lui Iuda. A ajuns chiar pana acolo incat sa ofere o mare recompensa acelui om care ar fi putut sa ii ofere modelul unei figuri incarcate de toate pacatele omenirii. Nu s-a resemnat nici o clipa si a continuat sa umble de colo colo, prin satele si catunele italiene. Cautarile lui au durat saptamani, luni, ani..
Dupa mult timp, pe cand isi ineca amarul in bautura intr-o taverna, a fost surprins de o aparitie infioratoare. Un barbat cu o fata inspaimantatore, plina de zbarcituri si cicatrici, a pasit pragul carciumii si a inceput sa se milogeasca pentru un pahar cu vin. Fata lui parea sa fie o oglinda a tuturor viciilor umane. Traversat de o bucurie fara margini, artistul l-a apucat de brat pe cersetor si l-a indemnat: “Vino cu mine si iti voi cat vin doresti!”
Zi si noapte, pictorul nu si-a scapat din ochi modelul si a lucrat febril la finalizarea capodoperei sale. Pe masura ce inainta in munca, s-a petrecut insa o transformare profunda in atitudinea barbatului ce ii statea in fata. O stranie tensiune a pus stapanire peste el si i-a indepartat expresia indobitocita si resemnata pe masuta ce isi atintea cu neliniste si oroare ochii injectati peste portretul sau ce incepea sa capete contur.
Intr-o seara, nemairezistand atmsferei incordate din biserica, artistul si-a pierdut rabdarea si a intrebat: “Ce se intampla cu tine, omule? Ce anume te face sa suferi atat de crunt?”
Barbatul si-a ingropat fata in palme oftand din greu. Dupa un timp, si-a ridicat capul, dandu-si la iveala lacrimile:

“Maestre, nu iti mai amintesti de mine? Cu multi ani in urma, m-ai ales drept model pentru portretul lui Iisus copil!”

(artistul era Leonardo da Vinci si povestea e descrisa in” Viata si invataturile maestrilor din extremul orient” de Baird Spalding)

Liberul arbitru ne da dreptul de a alege, de a opta pentru viata noastra. Cand vom deveni constienti de liberul arbitru ii vom intelege ce cei din viata noastra care ne mint, ne fura, ne tradeaza. Atunci nu ii vom mai judeca, critica, indeparta, caci singuri nu vor mai putea fi in preajma noastra, vor avea alta misiune. Cand devenim constienti de liberul arbitru, devenim constienti de intreaga noastra fiinta.

Azi in drum spre casa vorbeam in gand cu Dumnezeu, eu Ii spuneam : Doamne, nu voi mai avea dorinte! Voia Ta e Voia Mea! dar cand sa traversez in fata mea pe un panou scria : Poti iubi! :) zambesc si merg mai departe, si continui dialogul : Doamne dar unde este limita dintre puritate si pacat? raspunsul a venit l-a fel de repede : “Asa s-au simtit Adam si Eva” (un alt panou publicitar)….. Asadar multumesc celor ce fac reclame inspirate :)

Infolight SRL, CUI 28540361, J40/6397/2011, RO16RNCB0285122216070001 RON si RO86RNCB0285122216070002 EUR, BCR Unic Bucuresti.

Acest site functioneaza sub incidenta Drepturilor de Autor.
Toate drepturile rezervate Karyn Maria Taulescu.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 7,567 other followers

%d bloggers like this: